Învăţătura Nicolaiţilor.

William Branham.

Citiţi contul integral în...
Epoca Bisericii Pergam.

Apoc. 2:15,
“Tot aşa şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.”

Voi vă veţi reaminti că eu am adus afară în Epoca Efes că cuvântul, Nicolait, vine din două cuvinte Greceşti: Nikao care înseamnă a birui şi Lao care înseamnă laicii. Nicolait înseamnă, “a birui pe laici.” Acum de ce este acesta un lucru aşa de îngrozitor? Acesta este îngrozitor deoarece Dumnezeu niciodată nu a pus biserica Lui în mâinile unei conduceri alese care se mişcă cu înclinarea politică. El şi-a pus biserica Lui în grija bărbaţilor ordinaţi de Dumnezeu, umpluţi cu Duhul, trăind după Cuvânt care conduc poporul prin a-i hrăni cu Cuvântul. El nu a separat poporul în clase astfel ca masele să fie conduse de o preoţie sfântă. Aceasta este adevărat că conducerea trebuie să fie sfântă, dar atunci aşa trebuie să fie întreaga adunare. Mai departe, nu există nici un loc în Cuvânt unde preoţi sau slujbaşi sau aşa ceva mijloceşte între Dumnezeu şi oameni, nici nu există un loc unde ei sunt separaţi în închinarea lor la Domnul. Dumnezeu vrea ca toţi să-L iubească şi slujească împreună. Nicolaismul nimiceşte acele prevederi şi în loc de asta separă slujitorii de popor şi face pe conducători stăpâni în loc de servitori. Acum această învăţătură de fapt a început ca o faptă în prima epocă. Se pare că problema stă în două cuvinte: 'bătrâni' (prezbiteri) şi 'supraveghetori' (episcopi). Deşi Scriptura arată că există câţiva bătrâni în fiecare biserică, unii au început (Ignatius printre ei) să înveţe că ideea despre un episcop era una de preeminenţă sau autoritate şi control asupra bătrânilor.

Acum adevărul chestiunii este că cuvântul 'bătrân' semnifică cine este persoana, în timp ce cuvântul 'episcop' semnifică funcţia aceluiaşi om. Bătrânul este omul. Episcop este funcţia omului. 'Bătrân' întotdeauna s-a referit şi întotdeauna se va referi simplu la vârsta cronologică a unui om în Domnul. El este un bătrân, nu pentru că el este ales sau ordinat, etc., ci deoarece el ESTE MAI BĂTRÂN. El este mai preparat, antrenat, nu un novice, de nădejde din cauza experienţei şi îndelunga dovadă susţinută despre experienţa lui Creştină.

Dar nu, episcopii nu s-au ţinut de epistolele lui Pavel, ci mai degrabă ei au mers la relatarea lui Pavel din timpul când el a chemat pe bătrânii din Efes la Milet în Fapte 20. În versetul 17 mărturia declară, “bătrânii” au fost chemaţi şi apoi în versetul 28 ei sunt numiţi supraveghetori (episcopi). Şi aceşti episcopi, (fară îndoială înclinaţi politic şi râvnitori după putere) au insistat că Pavel a dat înţelesul că 'supraveghetori' erau mai mult decât bătrânul local cu capacitate oficială numai în propria lui biserică. Pentru ei un episcop era acum unul cu autoritate extinsă peste mulţi conducători locali. Astfel de concepţie nu era nici Scripturală nici istorică, totuşi chiar un om de statura lui Policarp a înclinat înspre o astfel de organizaţie.

Astfel, ceea ce a început ca o faptă în prima epocă a fost făcută o învăţătură literar şi aşa este ea astăzi. Episcopii încă pretind putere să controleze pe oameni şi să trateze cu ei aşa cum ei doresc, aşezându-i unde ei vor în slujbă. Aceasta neagă conducerea Duhului Sfânt Care a zis, “Separaţi-Mi pe Pavel şi Barnaba pentru lucrarea pentru care Eu i-am chemat.” Aceasta este anti-Cuvânt şi anti-Cristos. Mat. 20:25-28, “Isus i-a chemat şi le-a zis: Ştiţi că domnitorii naţiunilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu autoritate. Între voi să nu fie aşa. Ci oricine va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru; şi oricine va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.“ Mat. 23:8-9, “Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Cristos, şi voi toţi sunteţi fraţi. Şi Tată să nu numiţi pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.“ Pentru ca să clarific aceasta şi mai mult, lăsaţi-mă să explic Nicolaitismul în felul acesta. Vă reamintiţi că în Apoc. 13:3 se zice, “Şi am văzut unul din capetele lui de parcă era rănit de moarte: şi rana lui de moarte era vindecată: şi toată lumea s-a mirat după fiară.”

Acum noi ştim că capul rănit era Imperiul Roman păgân, acea mare putere politică mondială. Acest cap s-a ridicat din nou ca “imperiul spiritual Romano Catolic”. Acum observaţi aceasta cu atenţie. Ce a făcut Roma păgână politică care era baza succesului ei? Ea, “a dezbinat şi a biruit.” Aceea era sămânţa Romei_dezbină şi biruieşte. Dinţii ei de fier au sfâşiat şi au devorat. Pe cine ea a sfâşiat şi devorat nu s-a putut ridica din nou ca atunci când ea a nimicit Cartagena şi a spulberat-o în sare. Aceeaşi sămânţă de fier a rămas în ea când ea s-a ridicat ca biserica falsă şi politica ei a rămas aceeaşi_ dezbină şi biruieşte. Acesta este Nicolaitismul şi Dumnezeu îl urăşte.

Acum acesta este un fapt istoric bine cunoscut că atunci când această greşeală s-a strecurat în biserică, oamenii au început să se zbată după funcţia de episcop cu rezultatul că această poziţie a fost dată la cei mai educaţi şi progresiv material şi oameni cu înclinaţie politică. Cunoştinţa umană şi programul a început să preia locul înţelepciunii Divine şi Duhul Sfânt nu a mai controlat. Acesta era într-adevăr un rău tragic, căci episcopii au început să susţină că nu se mai cere un caracter vizibil Creştin să slujească sau Cuvântul sau ritualurile în biserică căci ceea ce conta erau elementele şi ceremonia. Aceasta a îngăduit ca oameni răi (seducători) să sfâşie turma.

Cu învăţătura făcută de om de ridicare a episcopilor la un loc neacordat lor în Scriptură, următorul pas a fost înmânarea titlurilor gradate care s-a zidit într-o religie ierarhică; căci curând au existat arhiepiscopi peste episcopi şi cardinali peste arhiepiscopi şi de la vremea lui Boniface al treilea a existat un papă peste toţi, un Pontiff.

Ceea ce cu învăţătura Nicolaită şi amestecarea Creştinismului cu Babilonismul rezultatul net trebuia să fie ceea ce Ezechiel a văzut în Cap. 8:10, “Am intrat şi m-am uitat; şi iată că erau tot felul de chipuri de târâtoare şi de dobitoace urâcioase şi toţi idolii casei lui Israel zugrăviţi pe perete de jur împrejur.”

Apoc. 18:2,3 “El a strigat cu voce puternică şi a zis: A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al demonilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte; pentru că toate naţiunile au băut din vinul mâniei desfrâului ei...“ Acum această învăţătură Nicolaită, această regulă care a fost stabilită în biserică nu a fost primită prea bine de o mulţime de oameni pentru că ei puteau citi epistolele suplimentare sau eseurile asupra Cuvântului scrise de către unele persoane evlavioase. Aşa că ce a făcut biserica? Ea a excomunicat pe învăţătorii neprihăniţi şi au ars sulurile. Ei au zis, “Este nevoie de o educaţie specială să citeşti şi să înţelegi Cuvântul. Păi chiar Petru a zis că multe lucruri pe care le-a scris Pavel erau greu de înţeles.” Luând la o parte Cuvântul de la oameni, curând a venit la oameni să asculte numai ceea ce preotul avea de zis şi să facă ceea ce el le-a spus. Ei au numit asta Dumnezeu şi Cuvântul Lui sfânt. Ei au preluat minţile şi vieţile oamenilor şi i-au făcut servitorii unei preoţii despotice.

Acum dacă voi vreţi dovadă că Biserica Catolică pretinde vieţile şi minţile oamenilor, ascultaţi doar la edictul lui Teodosius X. Întâiul Edict al lui Teodosius. Acest edict a fost dat imediat după ce el a fost botezat de către Prima Biserică din Roma. “Noi trei împăraţi voim ca supuşii noştri să adere statornic la religia care a fost învăţată de Sf. Petru către Romani, care a fost păstrată cu credincioşie prin tradiţie şi care este acum declarată de către pontifful, Damasus al Romei şi Petru, episcop de Alexandria, un om de sfinţenie Apostolică conform cu instituţia Apostolilor şi învăţătura Evangheliei; noi să credem într-o Dumnezeire a Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, de majestate egală în Sfânta Treime. Noi poruncim ca aderenţii acestei credinţe să fie numiţi Creştini Catolici; noi însemnăm pe toţi urmaşii fără rost ai celorlalte religii cu numele infam de eretici şi interzicem locului lor de întrunire să-şi asume numele de biserici. Pe lângă condamnarea justiţiei divine, ei trebuie să se aştepte la pedeapsa grea pe care autoritatea noastră, călăuzită de înţelepciunea cerească va gândi că este potrivit să o aplice…”

Cele cincisprezece legi penale pe care acest împărat le-a dat în tot atât de mulţi ani i-a privat pe evanghelişti de toate drepturile de exercitare a religiei lor, i-a exclus de la toate funcţiile civile şi i-a ameninţat cu amenzi, confiscare, exilare şi chiar în unele cazuri, moartea.

Voi ştiţi ce? Noi suntem îndreptaţi drept într-acolo astăzi. Biserica Romano Catolică se numeşte pe sine biserica Mamă. Ea se numeşte pe sine prima sau biserica originală. Asta este absolut corect. Ea a fost Prima Biserică din Roma originală care a alunecat şi a mers în păcat. Ea era prima care s-a organizat. În ea s-a găsit faptele şi apoi învăţătura Nicolaitismului. Nimeni nu va nega că ea este o mamă. Ea este o mamă şi a produs fiice. Acum o fiică iese dintr-o femeie. O femeie îmbrăcată în purpură şade pe cele şapte coline ale Romei. Ea este o curvă şi a născut fiice. Acele fiice sunt bisericile Protestante care au ieşit din ea şi apoi au mers drept înapoi în organizaţie şi Nicolaitism. Această Mamă a bisericilor-fiice este numită o curvă. Aceea este o femeie care a fost necredincioasă faţă de legământul ei de căsătorie. Ea a fost căsătorită cu Dumnezeu şi apoi a mers curvind cu diavolul şi în curviile ei ea a născut fiice care sunt întocmai ca ea. Această combinaţie de mamă şi fiică este anti-Cuvânt, anti-Duh şi prin urmare anti-Crist. Da, ANTICRIST.

Acum înainte ca eu să merg prea departe înainte eu vreau să menţionez că aceşti episcopi timpurii credeau că ei sunt deasupra Cuvântului. Ei le-au spus oamenilor că ei puteau să le ierte păcatele prin mărturisirea acelor păcate. Acela niciodată nu era adevărul. Ei au început să boteze prunci în secolul al doilea. Ei de fapt au practicat botezul regenerator. Nu-i de mirare că oamenii sunt încurcaţi astăzi. Dacă ei erau aşa încurcaţi atunci, aşa de aproape de Cincizecime, acum ei sunt în cea mai disperată condiţie, fiind cam 2000 de ani departe de adevărul original.

Oh, Biserică a lui Dumnezeu, există numai o singură speranţă. Mergeţi înapoi la Cuvânt şi staţi cu acesta.

Citiţi contul integral în... Epoca Bisericii Pergam.

Dar iată legămîntul, pe care -l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.

Evrei 8:10