Tânărul nostru sistem solar.

David Shearer.

A avut loc „Big Bang"?

„Big Bang" este un model pe care oamenii de ştiinţă îl folosesc pentru a explica formarea Universului. Ideea este că toate materialele originale provin dintr-un singur punct (O singularitate) din „nimic“ în urmă cu aproximativ 14 miliarde de ani, şi că tot Universul se extinde din acest punct. Iniţial, legile fizicii trebuie să fie „aruncate“ în scopul de a obţine Universul în sus şi să fie difuzate.

Un nor imens de hidrogen gazos, condensează, pentru a forma molocules mai complexe, apoi se combină progresiv pentru a forma aglomerări mai mari, praf, bucati, asteroizi, planete, apoi sisteme solare, galaxii, grupuri de galaxii, mega-clustere de galaxii etc.

Este o lege fizică a naturii că lucrurile tind să se mute într-o stare mai aleatoare. Starea cea mai aleatoare din modelul Big Bang este norul iniţial de gaze. V-aţi gândi că se va dispersa din acest punct, mai degrabă decât comasare împreună până vom obţine galaxii.

O altă problemă a acestui model a fost descoperită de telescoape moderne în spaţiu (Hubble etc.). Au găsit galaxii atât de îndepărtate (13,2 miliarde de ani lumină), că sunt "prea apropiaţi" de Big Bang; nu există suficient timp pentru a forma galaxii pe care o vedem.

Există opoziţie cu modelul Big Bang de la unii oameni de ştiinţă, pur şi simplu pentru că este similar cu modelul de Creatiei, în sensul că are un punct de plecare definit. Modelul acestor oameni de ştiinţă deţin, se numeşte modelul „starea de echilibru“. Ei pretind că Universul a existat întotdeauna, şi va exista întotdeauna. [Atribuirea o caracteristică a Creatorului la crearea].

Cometele au o vârstă fragedă.

Cometurile care orbitează soarele sunt bucăţi de stâncă şi de gheaţă. De fiecare dată când se apropie aproape de soare, material care formează "coada", este sablat de la ei de radiaţiile solare. Cometele sunt în scădere în mărime de fiecare dată când acest lucru se întâmplă. Din această cauză au o durată de viaţă scurtă- un număr maxim de 100.000 de ani. Ei nu ar fi putut fi format miliarde de ani în urmă, sau ei nu ar mai exsist. Nu există comete se formează astăzi.

Misterele inelelor lui Saturn.

Inelele lui Saturn sunt un mister. Ele sunt compuse în principal din gheaţă. Ele sunt în scădere în dimensiune. Se estimează că nu vor exista într-un milion de ani (sau mai puţin). Ei nu ar fi putut fi format acum 4,5 miliarde de ani, vârsta declarată a sistemului solar. Ei sunt, de asemenea, în orbite (călătoresc) în jurul lui Saturn. Un alt mister total încurcat este faptul că unul dintre inelele orbitează Saturn în direcţia opposit la acele cele mai aproape de planeta, dar încă în acelaşi câmpie.

Inelele lui Saturn sunt „prea curat.“

Dacă inelele lui Saturn aveau 4,5 miliarde de ani, ei ar fi colectat o mulţime de praf spaţiu şi micro-comete. Ele sunt „prea curat“ să fie la fel de vechi ca şi revendicat.

Lună rocilor mister.

Compoziţia rocilor Lună, (Aşa cum a constatat de către misiunile Apollo) este foarte diferită de cea a Pământului. Lună are o mult mai puţin fier în compoziţia de rocă. Acest fapt creează un mister cu privire la originea Lună. Nu a „rupe departe“ de pe Pământ, ca urmare a unei coliziuni asteroid: sau provin, împreună cu Pământul, dintr-o sursă comună. Asta ne lasă cu „teoria de captare“ unde o Lună rătăcitoare este capturat de câmpul magnetic al Pământului pe măsură ce trece. [un scenariu foarte improbabil].

Activitatea geologică pe Lună.

Din anii 1500 a fost înregistrată că Lună a expus „flash-uri“ provenind de la unele din craterele mai mari. Acest lucru se întâmplă atunci când gazele sunt evacuate din cratere, arătând că o anumită formă de activitate geologică are loc. Acest lucru a fost observat de misiunile Apollo, şi sa dovedit a fi provocată de erupţiile de gaze. S-a afirmat că Lună este un „mort“ masă, şi toată activitatea geologică a încetat acum 3 miliarde de ani. Faptul că acest lucru se întâmplă, indică faptul că Lună este doar „tânăr“ din punct de vedere al vârstei.

Lună indepartezi de pe Pământ.

Distanţa dintre Pământ şi Lună poate fi măsurată prin oglinzi, lăsat pe Lună, de către misiunile Apollo. Acestea sunt capabile să reflecte un semnal laser înapoi pe Pământ: Timpul necesar, indică o măsurare a distanţei.

Aceste măsurători arată că Lună se îndepărtează de Pământ la o rată constantă de 3,5 cm/an. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru, se datorează mareele oceanice, bancare în sus, prin forţa gravitaţională a Lună, şi, de asemenea, prin rotaţia Pământului, care conferă o forţă schimbătoare [unghiulară] pe Lună, determinându-l să fie mutat departe. Cantitatea de apă de pe Pământ nu a variat semnificativ, astfel încât această rată a fost o constantă.

Lucrând în sens invers, (la 3.5cm/an) Lună ar fi "atins" [catastrofală] Pământ acum 1,5 miliarde de ani în urmă. Aceasta dovedeşte că sistemul Lună/Pământ nu poate fi vechi de 4,5 miliarde de ani.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mînilor Lui.

zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit:

Psalm 19:1-3