Dincolo de perdeaua de timp.

William Branham.

Întotdeauna m-am îngrijorat, eu întotdeauna m-am gândit la moarte. Aceasta, eu fiind de cincizeci de ani, aceasta-i, timpul meu nu este... nu mă gândeam că era prea mult. Şi m-am întrebat ce aş fi eu în acea teofanie, trup ceresc. „Va fi că eu aş vedea pe scumpii mei prieteni şi, să zic, o ceaţă mică albă trecând pe aproape, şi să zic: 'Acolo merge Fratele Neville,' sau, el nu putea zice: 'Hello, Frate Branham'? Şi când Isus vine, atunci aş fi om din nou.” Eu deseori m-am gândit asta. Eu am visat că eram afară în Vest. Şi eu venind în jos printr-un loc mic de salvie, şi soţia mea era cu mine, şi noi am fost la pescuit de păstrăvi. Şi m-am oprit şi am deschis poarta. Şi cerurile erau aşa de frumoase. Ele nu arătau aşa cum arată aici peste vale. Ele erau albastre, şi norii frumoşi albi. Şi am zis soţiei, am zis: „Noi ar fi trebuit să fim aici afară, cu mult timp în urmă, dragă.” Ea a zis: „De dragul copiilor, noi ar fi trebuit să fim, Billy.” Am zis: „Aceea-i...” Şi m-am trezit.

M-am gândit: „Eu visez aşa de mult! Mă întreb de ce?” Şi am privit jos, şi ea era culcată lângă mine. Şi m-am ridicat sus pe perna mea, cum aţi făcut-o mulţi dintre voi oameni, mi-am pus capul pe - pe căpătâiul patului, şi mi-am pus mâinile în spatele meu. Şi eu eram culcat acolo în felul acesta. Şi am zis: „Ei bine, mă întreb doar ce va fi aceasta, de cealaltă parte. Eu sunt deja de cincizeci, şi eu încă nu am făcut nimic. Dacă aş putea măcar să fac ceva să ajut pe Domnul, căci eu ştiu că eu nu voi fi muritor. Jumătate din timpul meu s-a dus, cel puţin, sau mai mult de jumătate. Dacă voi trăi să fiu aşa de bătrân ca poporul meu, totuşi jumătate din timpul meu s-a dus.” Şi m-am uitat în jur. Şi eu eram culcat acolo, pregătindu-mă să mă scol. Era cam ora şapte. Am zis: „Eu cred că voi merge jos la biserică, în această dimineaţă. Dacă sunt răguşit, mi-ar place să-l aud pe Fratele Neville să predice.” Deci am zis: „Tu eşti trează, dragă?” Şi ea era adormită foarte adânc.“ Şi eu nu vreau să pierdeţi aceasta. Aceasta m-a schimbat. Eu nu mai pot fi acelaşi Frate Branham care am fost.

Şi am privit. Şi am auzit Ceva, care continua să zică: „Tu doar începi. Presează bătălia. Doar continuă să presezi.” Mi-am scuturat capul un minut. M-am gândit: „Ei bine, eu probabil mă gândesc doar în acest fel.” Voi ştiţi, o persoană poate primi ceva imaginaţii.“ Şi am zis: „Eu probabil că doar mi-am imaginat asta.” Acesta a zis: „Presează bătălia! Continuă să mergi. Continuă să mergi.” Am zis: „Poate eu am zis-o.” Şi mi-am pus buzele între dinţi, şi mi-am pus mâna peste gură. Şi acolo a venit Acesta din nou, a zis: „Doar continuă să presezi. Dacă tu ştiai numai ce era la capătul drumului!” Şi se părea că puteam să-l aud pe Graham Snelling, sau cineva, care cânta acea cântare ca aceasta. Ei o cântă aici, Anna Mae şi toţi dintre voi. Mi-e dor de casă şi sunt abătut, şi vreau să-l văd pe Isus. Mi-ar place să aud acele clopote dulci din port bătând. Aceasta mi-ar lumina cărarea şi toate temerile ar dispărea. Doamne, lasă-mă să privesc dincolo de cortina timpului. Voi aţi auzit-o cântată aici la biserică. Şi am auzit Ceva zicând: „Ţi-ar place să vezi doar dincolo de perdea?” Am zis: „Aceasta m-ar ajuta aşa de mult.” Şi am privit. Doar într-un moment, eu... O suflare eu am venit într-un loc mic care s-a înclinat. Am privit înapoi, şi acolo eu eram, culcat pe pat. Şi am zis: „Acesta este un lucru ciudat.”

Acum, eu nu aş vrea ca voi să repetaţi aceasta. Aceasta este înaintea bisericii mele, sau oile mele pe care le păstoresc. Dacă a fost, că eram în trupul acesta sau afară, dacă a fost o translaţie, aceasta nu a fost ca orice altă viziune pe care am avut-o vreodată. Eu am putut privi Acolo, şi am putut privi aici. Şi când am atins acel Loc mic, eu niciodată nu am văzut aşa de mulţi oameni venind alergând, strigând: „Oh, scumpul nostru frate!” Şi am privit. Şi femei tinere, poate în jur de douăzeci de ani, optsprezece la douăzeci, ele îşi aruncau braţele în jurul meu, şi strigau: „Scumpul nostru frate!” Aici au venit bărbaţi tineri, în strălucirea tinereţii bărbatului. Şi ochii lor străluceau şi arătau ca stelele într-o noapte întunecată. Dinţii lor albi ca perla. Şi ei strigau, şi mă apucau, şi strigau: „Oh, fratele nostru scump!” Şi m-am oprit, şi am privit. Şi eu eram tânăr. Am privit în urmă la trupul meu bătrân culcat acolo, cu mâinile mele în spatele capului meu. Şi am zis: „Eu nu înţeleg aceasta.”

Şi aceste femei tinere îşi aruncau braţele în jurul meu. Acum, îmi dau seama că este audienţa amestecată, şi eu o spun cu dulceaţa şi cu maturitatea Duhului. Bărbaţii nu-şi pot pune braţul în jurul femeilor fără o senzaţie umană; dar aceasta nu era Acolo. Acolo nu era nici ieri nici mâine. Ei nu oboseau. Ei erau... Eu niciodată nu am văzut aşa femei frumoase în toată viaţa mea. Ele aveau părul până jos de tot la linia taliei; rochii lungi până la tălpi. Şi ele doar mă îmbrăţişau. Nu era o îmbrăţişare nici măcar cum sora mea proprie, care şade acolo, m-ar îmbrăţişa. Ele nu mă sărutau, şi eu nu le sărutam. Era ceva ce Eu - eu nu am-vocabularul, eu nu am cuvintele să spun. „Perfecţiunea” nu ar atinge-o. „Superbul” nici măcar nu ar atinge-o, nicăieri. Era ceva ce eu niciodată... Voi doar trebuie să fiţi acolo.

Şi am privit în această parte, şi în aceea. Şi ele veneau, cu miile. Şi am zis: „Eu nu înţeleg aceasta.” Am zis: „Ei bine, ele...” Şi aici vine Hope. Aceea a fost prima mea soţie. Ea alerga, şi nu a zis: „Soţul meu.” Ea a zis: „Fratele meu scump,” şi când ea m-a îmbrăţişat. Acolo era o altă femeie stând acolo, care m-a îmbrăţişat, şi apoi Hope a îmbrăţişat această femeie; şi fiecare. Şi m-am gândit: „Oh, aceasta trebuie să fie ceva diferit. Aceasta nu poate fi... Există ceva...” Mam gândit: „Oh, aş vrea eu să mai mă duc vreodată înapoi la hoitul acela bătrân din nou?” M-am uitat în jur atunci. M-am gândit: „Ce este aceasta?” Şi m-am uitat, foarte bine. Şi am - am zis: „Eu - eu nu pot înţelege aceasta.” Dar Hope se părea să fie ca, oh, un musafir de onoare. Ea nu era diferită, ci doar ca un musafir de onoare.

Şi am auzit un Glas apoi care mi-a vorbit, care era în cameră, a zis: „Acesta este ce ai predicat că era Duhul Sfânt. Aceasta este Dragoste perfectă. Şi nimic nu poate intra Aici fără Aceasta.” Eu sunt mai mult hotărât, decât oricând în viaţa mea, că este nevoie de Dragoste perfectă, să intri Acolo. Acolo nu era gelozie. Acolo nu era oboseală. Acolo nu era moarte. Boala nu putea niciodată, intra Acolo. Mortalitatea; nu putea - putea niciodată să vă facă bătrâni. Şi... Ei nu puteau să plângă. Era doar o singură bucurie. „Oh, fratele meu scump!” Şi ei m-au luat sus, şi m-au aşezat sus pe un loc mare înalt. M-am gândit: „Eu nu visez. Eu privesc înapoi la trupul meu - meu zăcând jos aici pe pat.” Şi ei m-au pus acolo sus. Şi am zis: „Oh, eu nu ar trebui să şed aici sus.” Şi aici au venit femei şi bărbaţi, din ambele părţi, doar în floarea tinereţii lor, strigând. Şi o femeie stătea acolo, şi ea a strigat: „Oh, fratele meu scump! Oh, noi suntem aşa de fericiţi să te vedem Aici.” Am zis: „Eu nu înţeleg aceasta.” Şi atunci Glasul acela care vorbea, de deasupra mea, a zis: „Tu ştii, că este scris în Biblie, că: 'Profeţii au fost adunaţi cu poporul lor.'” Şi am zis: „Da. Îmi amintesc aceea în Scripturi.” A zis: „Ei bine, aceasta este când tu te vei aduna cu poporul tău.” Am zis: „Atunci ei vor fi reali, şi eu pot să-i simt.” „Oh, da.” Am zis: „Dar, acolo sunt milioane. Acolo nu erau aşa de mulţi Branhami.” Şi Glasul acela a zis: „Ei nu sunt Branhami. Ei sunt convertiţii tăi. Ei sunt aceia pe care i-ai condus la Domnul.” Şi a zis: „Unele din acele femei acolo, care te gândeşti că sunt aşa de frumoase, erau mai bine de nouăzeci de ani când le-ai condus la Domnul. Nu-i de mirare că ele strigă: 'Scumpul nostru frate!'” Şi ei au strigat, toţi deodată, au zis: „Dacă tu nu ai fi mers, noi nu am fi Aici.”

M-am uitat în jur. M-am gândit: „Ei bine, eu nu o pricep.” Am zis: „Oh, unde este Isus? Eu vreau să-L văd, aşa de mult.” Ei au zis: „Acum, El este doar puţin mai sus, chiar sus încolo.” A zis: „Într-o zi El va veni la tine. Înţelegi?” A zis: „Tu ai fost trimis, ca un conducător. Şi Dumnezeu va veni. Şi când El vine, El te va judeca după cum tu i-ai învăţat, întâi, dacă ei intră sau nu. Noi vom intra conform cu învăţătura ta.” Am zis: „Oh, eu sunt aşa de bucuros. Şi, Pavel, trebuie el să stea în felul acesta? Trebuie Petru să stea în felul acesta?” „Da.” Am zis: „Atunci eu am predicat fiecare Cuvânt pe care ei l-au predicat. Eu nu am deviat de la Acesta, de la o parte la alta. Unde ei au botezat în Numele lui Isus Cristos, eu am făcut la fel. Unde ei au învăţat botezul Duhului Sfânt, eu am făcut la fel. Orice au învăţat ei, eu am făcut la fel.” Şi oamenii aceia au strigat, şi au zis: „Noi ştim asta. Şi ştim că noi mergem cu tine, într-o zi, înapoi pe pământ.” Ziceau: „Isus va veni, şi tu vei fi judecat conform cu Cuvântul care ni l-ai predicat. Şi atunci dacă tu eşti acceptat la timpul acela, ceea ce tu vei fi,” şi a zis: „atunci tu ne vei prezenta Lui, ca trofee ale slujbei tale.” Zicea: „Tu ne vei călăuzi la El, şi, toţi împreună, noi vom merge înapoi pe pământ, să trăim pentru totdeauna.” Am zis: „Trebuie eu să mă întorc înapoi acum?” „Da. Dar continuă să presezi înainte.”

M-am uitat. Şi am putut vedea oamenii, tot aşa departe cât puteam vedea, încă venind, vrând să mă îmbrăţişeze, strigând: „Scumpul nostru frate!” Chiar atunci un Glas a zis: „Tot ce tu ai iubit vreodată, şi toţi care te-au iubit vreodată, Dumnezeu ţi i-a dat Aici.” Şi am privit. Şi aici a venit câinele meu bătrân, a venit umblând în sus. Aici a venit calul meu, şi şi-a pus capul pe umărul meu, şi a nechezat. Zicea: „Tot ce ai iubit cândva, şi toţi care te-au iubit cândva, Dumnezeu ţi i-a dat în mâna ta, prin slujba ta.” Şi m-am simţit mutat din Locul acela frumos. Şi am privit în jur. Am zis: „Eşti trează, scumpo?” Ea încă era adormită. Şi m-am gândit: „Oh Dumnezeule! Oh, ajută-mă, O Dumnezeule. Nu mă lăsa niciodată să compromit cu un Cuvânt. Lasă-mă să stau chiar drept pe acel Cuvânt, şi să- L predic. Mie nu-mi pasă ce vine sau merge, ce face cineva; câţi Sauli sau fii ai lui Chiş, se ridică, câţi acesta, acela, sau celălalt. Lasă-mă, Doamne, să presez spre Locul acela. Toată teama de moarte...”

Eu spun aceasta, cu Biblia înaintea mea, în această dimineaţă. Eu am un băieţel acolo, în vârstă de patru ani, să fie crescut. Eu am o fată de nouă ani; şi o adolescentă, pentru care sunt mulţumitor, care s-a întors pe calea Domnului. Dumnezeu, să mă lase să trăiesc, să-i cresc în frica de Dumnezeu. Pe deasupra, toată lumea se pare că strigă la mine, femei de nouăzeci de ani şi bărbaţi, şi de tot felul. „Dacă tu nu ai fi mers, noi nu am fi Aici.” Şi, Dumnezeule, lasă-mă să presez bătălia. Dar dacă se ajunge la moarte, eu nu mai sunt... Ar fi o bucurie, ar fi o plăcere, să intru, din această corupţie şi dizgraţie. Dacă aş putea face, acolo sus, o sută de miliarde de mile înălţime, un bloc pătrat, şi aceea este Dragoste perfectă; fiecare pas în această direcţie, se îngustează, până când ajungem jos către unde suntem acum. Aceasta ar fi doar numai o umbră a corupţiei, acel mic ceva ce putem simţi şi pipăi că există ceva pe undeva. Noi nu ştim ce este Aceasta. Oh, prietenii mei scumpi, preaiubiţii mei, drăgălaşii mei ai Evangheliei, copiii mei născuţi pentru Dumnezeu, ascultaţi la mine, păstorul vostru. Voi, eu doresc să fi fost vreo cale să v-o pot explica. Nu există cuvinte; eu nu am putut să găsesc; nu se găsesc nicăieri. Dar tocmai dincolo de această ultimă suflare, este cel mai glorios lucru care voi vreodată... Nu există cale să o explic. Nu există cale. Eu doar nu o pot face. Dar orice faci, prietene, lasă la o parte toate celelalte până când primeşti Dragoste perfectă. Să ajungi la un punct unde să poţi iubi pe fiecare, fiecare duşman, totul altceva.

Acea singură vizită Acolo, pentru mine, m-a făcut un om diferit. Eu nu pot niciodată, niciodată, niciodată să fiu acelaşi Frate Branham care am fost. Dacă avioanele se leagănă, dacă fulgerele sclipesc; dacă spionul are o armă spre mine. Orice este, nu contează. Eu voi presa bătălia, prin harul lui Dumnezeu. Căci, eu am predicat Evanghelia la fiecare făptură şi fiecare persoană care eu pot, convingându-i spre acea Ţară frumoasă de acolo. Aceasta ar părea greu. Ar putea lua multă tărie. Eu nu ştiu până când. Noi nu ştim, fizic vorbind. Acea... De la examinarea mea din zilele trecute, el a zis: „Tu ai douăzeci şi cinci de ani de viaţă bună, tare. Tu eşti solid.” Aceea m-a ajutat. Dar, oh, nu aceea era. Nu este aceea. Este ceva aici înăuntru. Această putrezire trebuie să se îmbrace în neputrezire. Această murire trebuie să se îmbrace în nemurire.

W. Branham.

Citiţi contul integral în...   Regele Respins

(PDF Engleză) Beyond the Curtain of Time.

Şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

tot aşa, Hristos, după ce S'a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce -L aşteaptă.

Evrei 9:27,28