Ploaia cade peste cei drepţi şi cei nedrepţi.

William Branham.

Citiţi contul integral în...
Sămânţă de Discordie.

Eu mă rugam într-o peşteră unde mergeam să mă rog. A ajuns praf în peşteră, şi într-o după-masă am ieşit afară, mi-am pus Biblia pe un buştean, şi vântul a suflat deschizând-O la Evrei, capitolul al 6-lea. Care zicea, că în zilele din urmă, cum va fi dacă noi am căzut de la Adevăr şi ne-am reînnoit din nou spre pocăinţă, acolo nu mai era jertfă pentru păcat, şi cum că spini şi scăieţi, care erau aproape să fie respinşi, al căror sfârşit este să fie arse; dar ploaia cade peste pământ, deseori, să-l ude, să-l pregătească; dar spinii şi mărăcinii vor fi respinşi, însă grâul va fi strâns. Şi m-am gândit: „Ei bine, aceasta s-a întâmplat doar ca vântul s-o sufle deschis.” Ei bine, eu doar mi-am pus Biblia jos din nou. Şi m-am gândit: „Ei bine, acum eu doar voi...” Şi aici a venit vântul şi a suflat şi a deschis-O. Aceea s-a întâmplat de trei ori. Şi m-am gândit: „Ei bine, acum, asta-i ciudat.”

Şi apoi aşa cum m-am ridicat, şi m-am gândit: „Doamne, de ce ai deschide Tu Biblia aceea ca eu să o citesc, eu... când eu ajung jos la aceea, unde 'spini şi mărăcini, care sunt aproape spre respingere, al căror sfârşit este să fie arse'?” M-am gândit: „De ce, ai deschide Tu aceea pentru mine acolo?” Şi aşa cum mă uitam afară peste...

Acum, aceste viziuni reale au venit fără a trage în vreo viteză. Acela este doar Dumnezeu. Vedeţi? M-am uitat şi am văzut un pământ care se învârtea în faţa mea, şi am văzut că el a fost tot arat. Acolo era un om îmbrăcat în alb, a plecat în jur semănând grâu. Şi după ce el a mers în jurul curburii pământului; pe acolo a venit un om, arăta oribil, şi el era îmbrăcat în negru, şi el arunca sămânţă de buruieni peste acesta tot. Ele amândouă au crescut împreună. Şi când ele au ieşit, ele amândouă erau însetate, căci era nevoie de o ploaie. Şi fiecare se părea că se ruga, cu căpşorul lui aplecat: „Doamne, trimite ploaia, trimite ploaia.” Şi norii mari au venit sus, şi ploaia a căzut peste amândouă. Când a făcuto, grâuşorul a sărit în sus şi a început să zică: „Laudă Domnului! Laudă Domnului!” Şi mica buruiană a sărit sus chiar la aceeaşi parte, şi a zis: „Laudă Domnului! Laudă Domnului!”

Şi atunci viziunea a fost interpretată. Ploaia cade peste cei drepţi şi cei nedrepţi. Acelaşi Duh poate cădea într-o adunare, şi fiecare se bucură în aceasta: făţarnici, Creştini, şi toţi împreună. Exact corect. Dar ce este aceasta? Prin roadele lor sunt ei cunoscuţi. Vedeţi? Aceea este singura cale cum poate fi vreodată cunoscută.

Apoi voi vedeţi aceea acum, din moment ce ovăz sălbatic, sau grâu sălbatic şi boabe uneori imită un grâu domestic, veritabil, aşa de aproape încât ar înşela chiar pe cei Aleşi. Eu cred că noi trăim într-o epocă potrivită, când aceste lucruri ar trebui să fie predicate şi să se vorbească despre ele.

Observaţi în versetul 41, cele două de asemenea foarte aproape, aşa de aproape în zilele din urmă încât El nu a făcut-o... El nu a putut să depindă de ceva biserică anumită să le separe, să zicem, Metodiştii sau Baptiştii, sau Penticostalii, să le separe. El a zis: „El trimite îngerii Lui să le separe.” Un înger vine să aducă separarea, segregaţia între cei drepţi şi cei greşiţi. Şi nimeni nu poate face aceea decât Îngerul Domnului. El este Acela care va spune care este corect şi care este greşit. Dumnezeu a zis că El va trimite îngerii Lui în timpurile din urmă. Nu îngeri jos pe aici, ci îngeri la timpul din urmă, şi vor aduna împreună. Noi ştim că acesta este timpul secerişului care vine acum. Acum, un înger este de fapt interpretat un „mesager.” Şi noi vedem că există şapte îngeri ai celor şapte biserici, şi acum... nu, prin epocile bisericii.

Observaţi cine a spus El că erau semănătorii, şi de asemenea ce era sămânţa. Unul, semănătorul era El, Fiul lui Dumnezeu, care a mers înainte semănând Sămânţa. Şi un vrăjmaş a venit în urma Lui, care era diavolul, şi a semănat sămânţa discordiei, în urma semănării Seminţei corecte. Acum, prieteni, aceea s-a întâmplat prin fiecare epocă de când am avut o lume. Exact. Peste tot de la început, a început chiar acelaşi lucru.

----
Noi observăm că primul semănător al seminţei de contradicţie a fost înfierat „diavolul,” şi noi ştim că acesta a fost, în Geneza 1. Acum noi aflăm, şi aici în Cartea lui Matei, al 13-lea capitol, Isus încă înfierează orice contradicţie la Cuvântul Lui ca fiind „diavolul.” Şi acest 1965, orice care seamănă contradicţie, contrar la Cuvântul scris al lui Dumnezeu, sau pune vreo interpretare personală la Acesta, este sămânţa de contradicţie. Dumnezeu nu va onora aceasta. El nu poate. Aceasta nu se va amesteca. Aceasta cu siguranţă nu. Este ca sămânţa de muştar; ea nu se va amesteca cu nimic altceva, voi nu puteţi s-o hibridaţi, ea trebuie să fie lucrul veritabil. Sămânţă de contradicţie!

Acum noi aflăm, când Dumnezeu a semănat Sămânţa Lui în Grădina Edenului, noi aflăm că ea a rodit un Abel. Dar când Satan şi-a semănat sămânţa lui de contradicţie, aceasta a rodit un Cain. Una a rodit unul neprihănit; una a rodit unul nedrept. Din cauză că Eva a ascultat la cuvântul de contradicţie, contrar cu Cuvântul lui Dumnezeu, şi aceasta a început mingea păcatului să se rostogolească chiar acolo, şi s-a rostogolit de atunci încoace. Şi noi niciodată nu-l vom scoate de tot afară până când îngerii vin şi separă lucrul, şi Dumnezeu duce copiii Lui la Împărăţie, iar neghinele vor fi arse. Observaţi acele două viţe.

Observaţi, seminţele lor au crescut împreună chiar exact cum a zis Dumnezeu aici de asemenea în al 13-lea capitol, din textul nostru din seara aceasta, din Matei: „Lăsaţi-le să crească împreună.” Acum, Cain a mers în ţara lui Nod, şi-a găsit o nevastă, şi s-a căsătorit; şi Abel a fost ucis, şi Dumnezeu l-a ridicat pe Set să-i ia locul. Iar generaţiile au început să se mişte înainte, între bine şi rău. Acum, noi observăm că ei s-au adunat, fiecare din ei, timp după timp, şi Dumnezeu a trebuit să... Aceasta a devenit aşa de rea încât Dumnezeu a trebuit să o distrugă.

Dar ei în final au venit înainte până când amândouă dintre seminţele acelea, sămânţa de contradicţie şi Sămânţa lui Dumnezeu, au rodit capetele lor veritabile, şi aceea a sfârşit-o sus în Iuda Iscarioteanul şi în Isus Cristos. Căci, El era Sămânţa lui Dumnezeu, El era începutul creaţiunii lui Dumnezeu, El nu era cu nimic mai puţin decât Dumnezeu. Iar Iuda Iscarioteanul a fost născut fiul pierzării, a venit din iad, s-a întors în iad. Isus Cristos era Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, manifestat. Iuda Iscarioteanul, în contradicţia lui, era sămânţa diavolului, a venit în lume, şi pentru amăgire; întocmai cum a fost el la început, Cain, tatăl lui de odinioară.

Iuda doar s-a jucat de-a biserica. El nu era într-adevăr sincer, el nu avea de fapt credinţă, (el nu lar fi vândut niciodată pe Isus). Dar, voi vedeţi, el a semănat sămânţa aceea de contradicţie. El a gândit că poate să se facă prieten cu lumea, mamona, şi să aibă de asemenea prietenie cu Isus, dar a fost prea târziu ca el să facă ceva privitor la aceasta. Când a venit ora de noapte, când el a făcut acest lucru rău, el a trecut linia de separare între a merge înainte şi a se întoarce înapoi. El a trebuit să meargă înainte în calea pe care a mers, ca un înşelător. El a semănat sămânţa de contradicţie, el a încercat să afle favor cu organizaţiile acelea mari din acea zi, cu Fariseii şi Saducheii. Şi s-a gândit că-şi va face o piesă de monedă, şi va fi popular printre oameni. Dacă aceea nu determină pe aşa mulţi oameni să intre în acea contradicţie, încercând să afle favor cu omul! Să aflăm favor cu Dumnezeu, nu cu omul. Dar aceea este ce a făcut Iuda când aceste contradicţii au înaintat sus în el.

Şi noi ştim că Isus era Cuvântul, Sf. Ioan 1, a zis: „La început era Cuvântul, Şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit aici printre noi.” Atunci, Cuvântul este o Sămânţă, apoi Sămânţa devine trup şi locuieşte printre noi.

Dacă Iuda era sămânţa vrăjmaşului şi contradicţia, ea de asemenea a devenit trup şi a locuit printre noi în persoana lui Iuda Iscarioteanul. El niciodată nu a avut reală, credinţă reală. El avea ce a gândit el că era o credinţă. Există un astfel de lucru ca a avea credinţă; şi o credinţă prefăcută. Şi o credinţă veritabilă de la Dumnezeu va crede în Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cuvântul, aceasta niciodată nu va adăuga nimic la Acesta. Biblia ne spune că dacă noi adăugăm un cuvânt, sau scoatem un Cuvânt, partea noastră va fi scoasă din Cartea Vieţii, Apocalipsa 22:18, ultimul capitol de încheiere.

La primul început, prima Carte a Bibliei, Dumnezeu le-a spus să nu strice un Cuvânt din Aceea: „Fiecare Cuvânt trebuie să fie ţinut,” ei trebuie să trăiască prin acel Cuvânt. Isus, în mijlocul Cărţii, a venit şi a zis aceea în epoca Lui, şi a zis: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Şi în epoca de încheiere a Apocalipsei, ne-a prezis, că: „Oricine va scoate un Cuvânt din Carte, sau adaugă un cuvânt la Aceasta, partea lui va fi luată din Cartea Vieţii.”

De aceea acolo nu poate fi nimic umbros, doar un Cuvânt veritabil, neamestecat al lui Dumnezeu! Aceia sunt fiii lui Dumnezeu, fiicele lui Dumnezeu, care nu sunt născuţi prin voia omului, sau prin strângere de mână, sau ceva formă de botez; ci născuţi în Duhul lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, şi Cuvântul manifestându-Se prin ei. Aceea este Sămânţa veritabilă a lui Dumnezeu!

Vrăjmaşul se înscrie la biserică şi devine foarte ortodox într-un crez sau ceva. Dar aceea nu e... Aceea e contradicţia, orice care se amestecă cu acea expresie de Adevăr veritabil al Cuvântului lui Dumnezeu. Şi cum ştim noi? Noi zicem: „Ei bine, ei, tu ai un drept să-L interpretezi?” Nu, domnule! Nici un om nu are dreptul să interpreteze Cuvântul lui Dumnezeu. El este Propriul Lui interpret. El o promite, apoi El o face, aceea este interpretarea din aceasta. Când El a promis Aceasta, atunci El o împlineşte, aceea este interpretarea Acestuia. Orice contrar la Cuvântul lui Dumnezeu este o contradicţie! Absolut!

Acum, aşa cum am zis, Iuda nu a avut credinţă reală. El a avut o credinţă prefăcută. El a avut o credinţă că el s-a gândit că acela era Fiul lui Dumnezeu, dar el nu a ştiut că acela era Fiul lui Dumnezeu. El nu ar fi făcut-o. Şi un om care va compromite asupra acestui Cuvânt al lui Dumnezeu fiind Adevărul, el are o credinţă prefăcută. Slujitorul veritabil al lui Dumnezeu se va ţine de acel Cuvânt.

Citiţi contul integral în...
Sămânţă de Discordie.

Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru cari este lucrat, capătă binecuvîntare dela Dumnezeu.

Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfîrşeşte prin a i se pune foc.

Evrei 6:7-8