Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată.
<< anterioare
viitoare >>
Teren de bătălie. Mintea umană.
William Branham.Citiţi contul integral în...
Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată.Acum, înainte ca orice luptă să poată fi pusă în linie de bătaie, ei mai întâi trebuie să aleagă un teren de întâlnire sau un loc unde bătălia urmează să se dea, un loc selectat. În Primul Război Mondial acesta a fost astfel plasat în pământul nimănui şi locurile unde ei s-au luptat, şi trebuie să existe un loc selectat. Ca şi când Israel a mers la război cu Filistenii, acolo era un deal pe fiecare parte unde s-au adunat ei. Şi acolo-i unde Goliat a ieşit şi a chemat către armatele lui Israel. Acolo-i unde David l-a întâlnit, în vale, când el a trecut peste râuleţul care curgea între cele două dealuri, el şi-a cules pietrele.
Acolo trebuie să fie un loc selectat. Şi în asta, există un teren mutual, „pământul nimănui,” şi ei se luptă aici la acest loc. Ei nu se luptă doar unul aici, şi unul aici jos, şi unul dincoace; acolo este un front de bătălie unde ei se întâlnesc şi îşi încearcă puterile, unde fiecare armată îşi încearcă tăria ei împotriva celeilalte armate, un loc de întâlnire mutual. Acum, să nu pierdeţi aceasta! Când această mare bătălie a început pe pământ, acolo trebuia să fie un loc de întâlnire mutual; acolo trebuie să fie un loc selectat ca lupta să înceapă, şi ca bătălia să se dezlănţuie; şi acel teren de bătălie începe în mintea umană. Acolo este unde începe bătălia. Mintea umană a fost aleasă pentru locul bătăliei, unde aceasta urma să înceapă; şi asta este, pentru că deciziile sunt făcute din minte, capul. Acum, ei nu au început aceasta din vreo organizaţie; ei nu au început-o din vreo afacere mecanică; terenurile nu au început acolo; de aceea, acea organizaţie nu poate niciodată, niciodată să facă lucrarea lui Dumnezeu, deoarece terenurile de bătălie, unde voi trebuie să întâlniţi pe duşmanul vostru, este în minte. Voi trebuie să vă faceţi alegerea voastră. Aceasta vă întâmpină. Eu vreau ca această fetiţă de aici care este foarte bolnavă să se asigure că ascultă acum la aceasta foarte îndeaproape.
Deciziile sunt făcute în minte, în cap. Acolo este unde vă întâlneşte Satan. Şi deciziile sunt, pentru că Dumnezeu a făcut un om în felul acela. Acum, eu am... Dacă voi vă uitaţi pe notiţa mea aici, o hartă mică desenată. Eu am avut-o aici nu cu mult în urmă pe... folosită pe tablă. Fiinţa umană este compusă întocmai ca un bob de grâu. Aceasta este o sămânţă, şi fiinţa umană este o sămânţă. Fizic tu eşti sămânţă tatălui şi a mamei tale, şi viaţa vine de la tatăl, carnea vine de la mamă. Astfel cei doi împreună, oul şi sângele vin împreună, şi celula de sânge este viaţă, şi înăuntru acolo ea începe să se dezvolte făcând copilul.
Acum, orice sămânţă are o coajă pe dinafară; partea dinăuntru este carne, şi în partea dinăuntru a cărnii este germenele de viaţă. Păi, acela este felul în care noi suntem făcuţi. Noi suntem trup, suflet, şi duh. Partea dinafară trupul, coaja, partea dinăuntru a acesteia (conştiinţa şi aşa mai departe) este sufletul, şi în partea dinăuntru a sufletului este duhul. Iar duhul guvernează toate celelalte.
Acum, dacă voi veţi şedea jos când ajungeţi acasă şi desenaţi trei inele micuţe, veţi afla că trupul dinafară are cinci simţuri prin care este el contactat, şi acelea sunt văz, gust, pipăit, miros, auz; acelea sunt cele cinci simţuri care controlează trupul uman. În partea dinăuntru a trupului este un suflet, şi acel suflet este controlat prin imaginaţie, conştiinţă, memorie, judecată, şi afecţiuni; acela este lucrul care controlează sufletul. Dar duhul el are numai un simţ. Duhul... Oh, haideţi să-l luăm! Duhul are un simţ, şi acel simţ una sau alta care îl domină, este credinţă sau îndoială! Aceasta este exact. Şi există numai o singură cale la acesta, care este libera acţiune morală. Tu poţi accepta îndoială sau tu poţi accepta credinţă, una sau alta asupra căreia tu vrei să lucrezi. De aceea, Satan începe la partea principală să cauzeze duhul omului să se îndoiască de Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a început la partea principală să aşeze Cuvântul Lui în acel duh. Acolo sunteţi, aceasta este ceea ce o face.
Dacă această biserică chiar acum ar putea fi pusă laolaltă şi unită împreună cu aşa ceva, ca fiecare persoană să fie într-un acord, cu nici o umbră de îndoială pe undeva, nu ar exista nici o persoană slabă în mijlocul nostru în alte cinci minute; nu ar exista nimeni aici dorind Duhul Sfânt, ci numai care L-ar primi. Dacă voi aţi putea doar să obţineţi acel lucru anumit aranjat!
Acum, acolo-i unde începe bătălia, chiar în mintea voastră, dacă voi veţi... Acum ţineţi minte, aceasta nu este Ştiinţă Creştină acolo, mintea asupra materiei; aceea nu are... Mintea acceptă Viaţa care este Cuvântul lui Dumnezeu, şi acolo începe Viaţa. Doar gândul vostru nu o face, ci Cuvântul lui Dumnezeu adus în canalul gândului vostru, înţelegeţi? Acesta nu este gândul, aşa cum Ştiinţa Creştină îl face, mintea asupra materiei. Nu! Nu este aceea. Ci mintea voastră îl acceptă şi îl pătrunde. Prin ce este controlată mintea voastră? Duhul vostru; iar duhul vostru prinde Cuvântul lui Dumnezeu, şi acela este lucrul care are Viaţă în el. Acesta aduce Viaţă în voi. Oh frate, când aceea are loc, când Viaţa vine jos pe acel canal în voi, Cuvântul lui Dumnezeu este manifestat în voi. „Dacă voi rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, atunci cereţi ce vreţi voi şi aceasta se va face pentru voi.”
Atunci ce face asta? Din mijlocul inimii, care este sufletul, de acolo merge înainte, alimentând fiecare canal. Necazul este că noi stăm aici cu o mulţime de îndoială încercând să acceptăm ce este acolo afară. Voi trebuie să încetaţi aceea şi să veniţi în jos pe acel canal cu adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu, şi atunci acesta se duce afară, el însuşi, automat. Aceasta-i ceea ce este în partea dinăuntru. Acela este lucrul care contează, este partea dinăuntru. Apropierea lui Satan este din partea dinăuntru.
Acum, voi ziceţi: „Eu nu fur; eu nu beau; eu nu fac aceste lucruri.” Aceea nu are nimic de a face cu asta (vedeţi?), aceasta este partea dinăuntru. Nu contează cât de buni sunteţi, cât de morali sunteţi, cât de demni de încredere sunteţi, acele lucruri sunt respectate, dar Isus a zis: „Numai dacă un om este născut din nou...” Înţelegeţi? Acolo trebuie să fie ceva care se întâmplă în partea dinăuntru. Dacă la voi nu se întâmplă, aceea este înfăţişat artificial pentru că jos în inima voastră voi doriţi să o faceţi oricum. Aceasta nu poate fi artificial, aceasta trebuie să fie real.
Şi există numai o cale pe care aceea poate veni jos, şi aceea este pe calea acţiunii morale libere, vine în suflet prin gândurile voastre. „Cum un om gândeşte în inima lui aşa este el. Dacă voi ziceţi acestui munte, 'Mută-te' şi nu vă îndoiţi în inima voastră, ci credeţi că ceea ce voi aţi spus se va împlini; voi puteţi avea ceea ce aţi spus.” Voi pricepeţi asta? Acolo sunteţi. Vedeţi? Acolo este terenul de bătălie.
Dacă voi aţi face numai aceea să pornească întâi. Noi suntem aşa de neastâmpăraţi să vedem lucrurile făcute; noi suntem aşa de neastâmpăraţi să facem ceva pentru Dumnezeu. Această micuţă doamnă este aşa de neastâmpărată, fără îndoială este neastâmpărată să trăiască; ea vrea să fie bine. Alţii sunt aici, care vor să fie bine. Şi când noi auzim despre acel caz, ca doctorul, învierea morţilor, marile lucruri puternice pe care Dumnezeul nostru le-a făcut, atunci noi suntem neastâmpăraţi. Şi treaba cu aceasta este, că noi încercăm să ajungem prin aceste simţuri să apucăm ceva aici, ca conştiinţa.
Aşa de mulţi oameni de multe ori au interpretat greşit Cuvântul, şi eu am fost înţeles greşit prin aceasta, prin a face chemări la altar. Eu am spus că eu nu eram prea mult pentru chemarea la altar; neînsemnând că voi să nu faceţi o chemare la altar, dar cineva ia pe cineva de braţ zicând: „Oh, Frate John, tu ştii ce? Eu şi cu tine am fost vecini tot acest timp; vino aici sus la altar; pune-te jos.” Ce face el? Aş fi dorit să am o tablă aici, eu v-aş putea arăta ce face el. El încearcă să lucreze prin sufletul lui asupra afecţiunilor. Aceea nu merge! Aceea nu este calea! Cu certitudine ea nu este. Poate el lucrează în ce? O memorie, prin simţul sufletului său. „Oh, Frate John, tu ai avut o mamă minunată; ea a murit cu mult timp în urmă”. O memorie! Înţelegeţi? Voi nu puteţi face asta, acesta trebuie să vină jos pe linia acţiunii morale libere. Voi, înşivă, lăsaţi Cuvântul lui Dumnezeu... Voi nu veniţi din cauză că mama voastră era o femeie bună, voi nu veniţi deoarece voi sunteţi un vecin bun; voi veniţi deoarece Dumnezeu vă cheamă să veniţi, iar voi Îl acceptaţi pe baza Cuvântului Său. Acel Cuvânt este ceea ce înseamnă totul. Acel Cuvânt, dacă voi puteţi să daţi afară fiecare lucru din drum, toată conştiinţa, toate simţurile şi lăsaţi doar Cuvântul să vină înăuntru, acel Cuvânt va produce întocmai exact.
Aici, vedeţi cu ce este acesta acoperit deasupra? Voi ziceţi: „Păi, acum, ah...” Voi ziceţi: „Păi, aceste conştiinţe, şi simţuri, şi aşa mai departe nu au nimic de a face cu asta, Frate Branham?” Desigur că aceasta are! Dar dacă voi lăsaţi Cuvântul să vină înăuntru şi îl acoperiţi cu conştiinţă, atunci acesta nu poate creşte; el va fi un Cuvânt deformat.
Aţi văzut voi vreodată un bob de porumb bun plantat în pământ şi aţi lăsat un băţ să cadă peste el, el va creşte strâmb. Oricine, orice care creşte în sus o va face, deoarece ceva l-a împiedicat. Păi, asta-i treaba care este cu credinţa noastră Penticostală de astăzi. Noi am lăsat prea multe lucruri ca să o împiedice, credinţa cu care noi am fost învăţaţi, Duhul Sfânt care a locuit în noi. Noi am lăsat prea multe lucruri, uitându-ne la altcineva, şi diavolul întotdeauna încearcă să te îndrepte la eşecul altuia, însă el încearcă să te ţină deoparte de la adevărata mărturie care este veritabilă. El ta va îndrepta către un făţarnic uneori, care a mers afară să personifice ceva. El nu a făcut-o, deoarece el personifica. Dar dacă aceasta vine de la adevărata sursă a Cuvântului lui Dumnezeu: „Cerurile şi pământul vor trece dar Cuvântul Meu nu poate trece.” Acesta trebuie să stea. Tu vezi aceasta, surioară?
Acesta trebuie să fie acceptat în minte; apoi acesta este crezut cu inima; atunci Cuvântul lui Dumnezeu devine o realitate; atunci fiecare simţ al sufletului şi trupului este doar curăţit cu Duhul Sfânt. Atunci tu eşti simţ din Dumnezeu; tu eşti conştiinţă din Dumnezeu; totul ceea ce este dumnezeiesc curge prin tine. Nu există nici o îndoială pe undeva. Nu există nimic care să se poată ridica sus. Nu există nimic să poată veni sus în memorie şi să zică: „Păi, eu îmi amintesc că Dra Jones a încercat să se încreadă în Dumnezeu. D-ra Aşa-şi-aşa, D-ra Doe a încercat să se încreadă în Dumnezeu pentru vindecare odată, şi ea a eşuat.” Vedeţi? Însă dacă acel canal a fost desfundat, şi a fost curăţit, şi a fost umplut pe dinăuntru cu Duhul Sfânt, aceea nici măcar nu vine în memorie. Nu contează despre D-ra Jones şi ce a făcut ea, acesta eşti tu şi Dumnezeu împreună, şi nimeni altul decât voi doi. Acolo sunteţi; acolo este bătălia voastră.
Citiţi contul integral în...
Cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată.
Click pe imagine pentru a descarca imagini full size sau PDF.
Faptele profetului. (PDFs) |
Căsătorie şi Divorţ (PDF) |
Povestea Vieţii Mele (W.Branham) (PDF) |
Cum a venit Îngerul la mine (PDF) |
Hub Mesaj...Alegeţi limba şi descărcaţi gratuit mesaje de la fratele Branham.