A Treia Pecete.

<< anterioare

viitoare >>

  Seria şapte peceţi.

Călăreţ cal negru.


William Branham.

Citiţi contul integral în...
A Treia Pecete.

Oh, Dumnezeu să ne ajute! Oh! Noi doar ne vom opri aici. Dar, Dumnezeu să ne ajute să vedem acum, este rugăciunea mea, aşa cum noi venim acum. Pentru că, eu nu vreau să vă ţin prea târziu. Dumnezeu să ne ajute să vedem. Eu cred poate, că Duhul este peste noi, aceasta ar fi chiar acum ca El să ne ajute să descopere - să deschidă această Pecete.

Să citim. După cum noi vedem starea în care este biserica, noi vedem unde a fost ea, am văzut ce au făcut, am văzut unde trebuia ea să vină, am văzut-o acolo şi am văzut ce trebuiau ei să facă. Ei au făcut întocmai aceea. Acum voi vedeţi unde suntem noi? Voi să judecaţi. Eu nu pot judeca. Eu sunt doar răspunzător pentru aducerea acestui Cuvânt. Întocmai cum Acesta îmi este dat, eu Îl pot da. Până când El nu-mi este dat, eu nu-L pot da; nimeni altul nu poate.

Când a rupt Mielul pecetea a treia, am auzit pe a treia făptură vie zicând: „Vino şi vezi!” M-am uitat şi iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce stătea pe el avea în mână o cumpănă.
Şi, în mijlocul celor patru făpturi vii, am auzit un glas care zicea: „O măsură de grâu pentru un leu! Trei măsuri de orz pentru un leu! Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!”

-----
Acum, priviţi unde suntem noi, în seara aceasta, acea altă epocă a bisericii acum, vedeţi. Noi venim jos la a treia epocă a bisericii acum, vedeţi. Întocmai exact asupra epocii bisericii a treia, este întocmai exact ca al treilea cal. Acum, prima epocă a bisericii, ce era aceasta? Nicolaiţii aveau o învăţătură, vedeţi, doar cea dintâi. În regulă. Şi apoi, primul lucru care-l ştim, această învăţătură Nicolaită, ea a devenit autorizată şi era în regulă, a mers în acţiune. Iar ei au încoronat pe acest ins. Apoi, acest duh, anticrist, a devenit încarnat într-un om, vedeţi. Iar noi aflăm, mai târziu, că el devine un Diavol încarnat, deasemeni; demonul se duce, iar Diavolul vine înăuntru.

Şi întocmai cum biserica aceea este felul acela, biserică anticristă, progresează; astfel a venit Mireasa înainte cu lucruri diferite: prin justificare, sanctificare, botezul Duhului Sfânt şi mişcându-se drept înainte, vedeţi, tocmai în felul acesta. Numai că, ei şi-au luat trezirea lor mai întâi, iar Biserica o ia ultima. Primii trei ani... primele trei etape ale acelora care au mers prin epoca întunecoasă; apoi al treilea, trei etape, vine Biserica afară; de la justificare, sanctificare, botezul Duhului Sfânt, în Dumnezeu întrupat făcut manifest printre noi.

Aici vine el înăuntru, ca anticristul, ca profetul fals, apoi fiara, apoi în epoca întunecoasă. Iar Biserica vine afară din acea epocă întunecoasă; justificare, sanctificare, botezul Duhului Sfânt, Cuvântul încarnat, calea acum. Iar el merge jos. Aha. Voi vedeţi asta? El merge jos. Biserica merge sus, vedeţi. Aceasta este tot atât de perfect cât poate să fie. Oh, aceasta este frumos. Eu doar iubesc aceasta.

Acest călăreţ este acelaşi, dar un alt stagiu al slujbei lui. Primul stagiu, un cal alb, vedeţi, el era doar un învăţător, doar un învăţător anticrist. El era împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Şi acum cum poţi fi tu un anticrist? Oricine care neagă că fiecare Cuvânt din acesta nu este adevărat şi să fie învăţat întocmai la fel, este un anticrist, deoarece ei neagă Cuvântul şi El este Cuvântul.

-----
Acum, aici este taina despre aceasta. Şi acum, El, când El mi-a descoperit azi dimineaţă devreme, înainte de ziuă. Atunci eu am mers repede la Scriptură şi am început să mă uit, să o cercetez. Acolo era aceasta. Trei din ele, până acum, au fost absolut, descoperite supranatural. Da. Acum aici este taina despre calul negru, conform cu ceea ce mi-a fost descoperit.

El a început să-l călărească în timpul epocilor întunecoase. Asta este ce a reprezentat calul întunecat, epocile întunecoase, deoarece acesta era un timp de miez de noapte pentru adevăraţii credincioşi care au rămas. Priviţi acum în acea epocă a bisericii, acea epocă de mijloc a bisericii, epoca bisericii întunecoase. Priviţi cum spune El: “Tu ai doar puţină tărie.” Acesta era un miez de noapte pentru ei, pentru credinciosul adevărat.

Acum priviţi. Practic toată speranţa a fost luată de la Biserica adevărată, pentru că insul acesta a controlat şi biserica şi statul. Ce urmau ei să facă? Vedeţi, Catolicismul a preluat şi biserica şi statul. Şi toţi, care nu au fost de acord cu Catolicismul, au fost omorâţi. Acela este motivul că el era pe un cal întunecos. Şi priviţi ce lucru întunecat a făcut el, vedeţi, atunci voi puteţi vedea. Şi voi doar... Dacă vă cunoaşteţi istoria voastră, urmăriţi-o, apoi voi veţi... Păi, voi nici măcar nu va trebui să o cunoaşteţi, să cunoaşteţi Aceasta.

Acum priviţi. Toată speranţa a fost dusă. Acela este calul lui negru. Acum, el a călărit înăuntru pe calul lui alb, perfid. Apoi i s-a dat putere; el a luat pacea, a măcelărit cu milioanele. Aceea este ceea ce el urma să facă aşa cum el a trecut călărind. Şi el încă o face, vedeţi. Acum, aici este el pe calul lui negru acum, venind înainte. Epoca întunecoasă - aceea era timpul acela. Chiar cam la timpul după ce biserica sa aşezat şi a ajuns în putere, ei au înăbuşit orice altceva. Şi a mers cam, prin, sute şi sute şi sute de ani, este ceea ce fiecare cititor cunoaşte ca epoci întunecoase. Câţi cunosc aceasta? Sigur, epocile întunecoase. Acolo este calul vostru negru, reprezentând epoca aceea întunecoasă.

Acum, toate speranţele erau duse; nu mai era nici o speranţă. Totul părea întunecat, pentru micuţii credincioşi. Acum, acela este motivul că este numit… a reprezentat calul întunecat. Balanţa, sau cântarul din mâna lui, vedeţi voi, anunţând: “O măsură de grâu pentru un ban şi trei măsuri de orz pentru un ban.” Vedeţi, de fapt, aceea este, grâul şi orzul este materie naturală de viaţă. Aceea este din ce se face pâine şi altele. Dar, voi vedeţi, el încasa pentru aceasta. Ceea ce înseamnă, că, el încasa supuşii lui pentru felul de speranţă al vieţii pe care el îl trimitea afară pentru ei, prin a face... El a început chiar în timpul acela, să-i facă să plătească pentru rugăciuni, încasând pentru rugăciuni. Ei încă o fac; novenas, deoarece... Ce făcea el? Captura bogăţia lumii. Cântarul, cântărind, o măsură de grâu pentru un ban; trei măsuri de orz pentru un ban.

Călăreţul pe un cal negru, vedeţi, el făcea... golind supuşii lui de banii lor. Când, Biblia prezice că el deţine, cam, bogăţia lumii. Aşa cum am spus noi seara trecută despre Rusia şi toată aceea, ei doar iau toţi banii şi doar goleşte pe oameni de tot ce au ei, totul. Astfel, iată-vă acolo.

-----
Observaţi, aici este partea bună acum. Observaţi: “Dar să nu vatămi untdelemnul şi vinul!” “Doar un pic din Acesta rămas acolo, dar să nu te atingi de Acela!” Acum, uleiul este... simbolizează Duhul, Duhul Sfânt. Eu vă voi da câteva versete dacă voi vreţi. Acolo sunt două Scripturi. În Leviticul, 8:12, unde Aaron, înainte să meargă el înăuntru, trebuia să fie uns cu ulei, voi ştiţi. Şi în Zaharia 4:12, despre uleiul venind, turnându-se prin ţevi şi a zis: “Acesta este Duhul Meu, Ulei.” Un alt lucru, dacă voi vreţi să vedeţi Matei, 14... 25, acolo era o fecioară neînţeleaptă, sau 25:3, fecioara neînţeleaptă nu avea nici Ulei, nici Duh. Şi Matei 25:4, fecioara înţeleaptă avea Ulei în lampa ei, umplută cu Duhul. Duhul! Uleiul tipizează Duhul. Oh, glorie! În regulă. Voi pricepeţi? În regulă.

Acum, uleiul tipizează Duhul şi vinul simbolizează stimularea descoperirii. Oh, mi-ar place să aler roată pe aici. Mă mir că nu am trezit cartierul, când Domnul mi-a arătat asta, vedeţi: “stimularea de descoperire.” Vedeţi? Uleiul şi vinul, în Biblie, sunt asociate împreună, întotdeauna. Eu am concordanţa şi am căutat. Acolo este un şireag de ele, aceea ca - ca aceea, unde vinul şi uleiul merg împreună, tot timpul, vedeţi.

Când Adevărul unui Cuvânt al lui Dumnezeu promis a fost într-adevăr descoperit la sfinţii Lui care sunt umpluţi cu Ulei, ei toţi devin stimulaţi. Vinul este un stimulent. Glorie! Eu simt Aceasta chiar acum! Stimulat cu bucurie, strigăte! Şi, când o face, aceasta are acelaşi efect asupra lor pe care îl are vinul asupra unui om natural; deoarece, când este dat° descoperirea asupra unui Adevăr al lui Dumnezeu şi este un credincios adevat umplut cu Ulei; şi revela¸ia este descoperită, stimularea devine aşa de mare încât îl face să se comporte anormal. Corect. Glorie! Probabil, aceasta este situa¸ia cu ei acum. Asta-i adevărat, îi face să se comporte neaparent.

-----
Când văd că Dumnezeu a promis să facă un anumit lucru în această zi, El a promis să rupă aceste Peceţi. în această zi din urmă! Şi voi nu ştiţi bucuria şi slava, când eu Lam văzut descoperind aceasta, stăteam acolo şi am privit aceasta împlinindu-se! Şi ştiu că eu voi lua orice persoană, să pretindă: El nu ne-a spus nici un lucru decât ceea ce s-a întâmplat în felul acela. Şi atunci să vedeţi bucuria care este în inima mea, când eu văd promisiunea Lui pentru aceste zile din urmă, aşa cum El a promis să o facă. Şi aici eu o văd adeverită şi făcută perfect corect.

Dacă mă auziţi zicând: “Mă simt religios,” aceea este cauza. Stimularea este aşa de mare, eu doar sunt aproape gata să-mi ies din ţâţâni, voi ştiţi - stimularea descoperirii! În regulă. Ei au devenit aşa de stimulaţi, asupra descoperirii, încât ei au adeverit, (în regulă), promisiunea. Acum, oh, Doamne! Acolo a izbucnit bucuria stimulării, încât oamenii au zis: “Ei sunt beţi de vin nou,” când Dumnezeu le-a descoperit promisiunea Lui. Şi nu numai că El a descoperit-o, ci El a dovedit-o. Asta-i ceea ce am spus întotdeauna: “Un om poate să spună orice, (el are dreptul să spună orice), dar când Dumnezeu vine în jur şi adevereşte aceea…”

Acum, Biblia a zis: “Dacă acolo ar fi unul printre voi, care pretinde să fie spiritual sau un profet, dacă el zice aceste lucruri şi aceasta nu se întâmplă, atunci să nu-i daţi nici o atenţie. Să nu vă fie teamă de el, deloc. Nu vă temeţi de omul acela. Dar dacă el o spune şi se împlineşte; acela sunt Eu,” voi vedeţi. “Eu, sunt în acel lucru. Aceea dovedeşte că Eu sunt.”

Citiţi contul integral în...
A Treia Pecete.


Click pe imagine pentru a descarca imagini full size sau PDF.


Faptele profetului.

(PDFs)

Stâlpul de Foc
- Umăr.

Crini de foc.

 

Carăle de Foc.

Ilie a fiind prins-up.

Stâlpul de Foc
- Houston 1950

Lumina pe o stâncă
piramidă.


Hub Mesaj...Alegeţi limba şi descărcaţi gratuit mesaje de la fratele Branham.


Misterul lui Hristos.

Site-ul Buletinul
informativ Engleză.

Cartea Apocalipsa.

 

Dumnezeu şi Ştiinţă
- Arheologie.

Că Răpirea va aparea în.

Principalele învăţături
ale mesajului.

Nor supranaturale.

Stâlpul de Foc.

Vestea cea Bună.
Isus a murit pentru
păcatele tale.

Botezul Apei.

 
 

Slava Shekinah a lui
Dumnezeu.

 

Monumentul funerar este
gol. El este in viata.

Precursoarele.

Dumnezeu e lumină.

Cele Şapte Epoci
ale Bisericii.

Cele Şapte Peceţi.

Seria de Crăciun.

Faptele profetului.

Dumnezeu şi Istorie
serie Index - Daniel.

Seria umblarea
Creştină.

Numele lui Dumnezeu.

Seria Cuvinte Vii.

Seria timpul sfârşitul.

Dumnezeirea
Explicată.

Arca lui Noe.

Geologie Biblice.

Înger Apare.

Voce a semnului.

Pacat original.
A fost un mar?

Mitologie.
Sursa - Babilon.
Căsătorie şi Divorţ.
Dumnezeu şi Ştiinţă
- Evolutia.

Acea Femeie Izabela.

 

Epoca noastră,
Laodiceea.

Cristos În Afara
Bisericii.

Învăţătura Nicolaiţilor.

 

Moarte. Ce atunci?

Misterul Babilonul.

Dumnezeu şi Ştiinţă.
Microbiologie.

Dumnezeu şi Ştiinţă.
Cosmologie.

Dumnezeu şi Ştiinţă.
Mitul de dinozauri.

Justificarea unui profet.

Judecata Cutremur.

Armaghedon.

Arheologie.
Sodoma şi Gomora.

Vindecarea Divină.

Astăzi această
Scriptură este
împlinită.

Tânărul nostru sistem
solar.

 

Lista noastră de
mesaje.
Dovezi de Potop.

   Din Scriptură Spune...

Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pămîntul, cu tot ce este pe el, va arde.

Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr'o purtare sfîntă şi evlavioasă,

2 Petru 3:10-11