Efeseni Identic cu Iosua.

<< anterioare

viitoare >>

  Seria Înfierea.

Înfierea 1.


William Branham.

Citiţi contul integral în...
Înfierea 1. Efeseni Identic cu Iosua.

Acum, Cartea Efesenilor, aşa cum tocmai am spus, eu... după părerea mea, este una dintre cele mai mari Cărţi ale Noului Testament. Ea ne lasă, înainte unde Calvinismul iese afară într-o ramură, iar Arminianismul iese în cealaltă ramură, dar Cartea Efesenilor o trage împreună şi poziţional aşează Biserica. Acum, eu am tipizat-o cu Iosua. Dacă aţi observat, Israel a fost adus sus din Egipt, şi acolo erau trei stagii a călătoriei lor. Un stagiu, era părăsirea Egiptului. Următorul stagiu, era pustia. Şi următorul stagiu, era Canaanul.

Acum, Canaanul nu reprezintă epoca Mileniului. El doar reprezintă epoca biruitorului, distribuirea biruinţei, deoarece în Canaan ei au omorât şi au ars şi au luat cetăţi. Şi acolo nu va mai fi moarte în Mileniu. Dar un alt lucru care-l face, ea aduce sus justificarea prin credinţă, după ce ei au crezut în Moise şi au părăsit Egiptul. Sfinţirea, la urmarea sub Stâlpul de Foc şi ispăşirea mielului de jertfă în pustie. Şi apoi intrând într-o ţară care a fost promisă.

Acum, ce este Ţara promisă la credinciosul Noului Testament? Promisiunea este Duhul Sfânt. „Căci se va împlini în zilele din urmă,” Ioel 2:28: „că Eu voi turna din Duhul Meu peste toată făptura. Fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi. Peste roabele Mele şi robii Mei voi turna Eu din Duhul Meu, şi ei vor profeţi. Şi Eu voi arăta minuni în ceruri sus. Şi pe pământ, stâlpi de foc, şi fum, şi vapori.” Şi Petru a zis, în Ziua Cincizecimii, după ce şi-a luat textul şi a predicat: „Pocăiţi-vă, fiecare din voi, şi fiţi botezaţi în Numele lui Isus Cristos pentru iertare,” să absolve, să ierte, să ia la o parte toate nelegiuirile din urmă.

Aţi observat, Iosua, înainte de a traversa Iordanul, Iosua a zis: „Treci prin mijlocul taberei şi curăţiţi-vă hainele şi sfinţiţi-vă fiecare din voi, şi nici un bărbat să nu vină la nevasta lui, căci în trei zile veţi vedea Gloria lui Dumnezeu.” Vedeţi? Acesta este un proces de pregătire să moşteneşti promisiunea. Acum, promisiunea către Israel, era, Dumnezeu i-a dat lui Abraham promisiunea ţării, a Palestinei, şi ea era să fie posesiunea lor pentru totdeauna. Şi ei urmau să rămână totdeauna în această ţară.

Acum, ei au venit trei stagii, venind la această ţară promisă. Acum priviţi, ea este tipizată perfect în Noul Testament. Acum aceasta, aşa cum am zis, este în dezacord cu ceva din gândirea voastră. Unii dintre voi oameni scumpi Nazarineni, Biserica lui Dumnezeu, şi aşa mai departe, nu lăsaţi să vă rănească, ci doar priviţi-o atenţi şi priviţi simbolurile. Priviţi şi vedeţi dacă fiecare loc nu atinge chiar perfect.

Acolo erau trei stagii ale călătoriei, şi există trei stagii ale acestei călătorii. Căci, noi suntem justificaţi prin credinţă, crezând în Domnul Isus Cristos, părăsind ţara Egiptului, ieşim afară. Şi apoi suntem sfinţiţi prin jertfa Sângelui Său, spălaţi de păcatele noastre, şi devenim pelerini şi călători, pretinzând că noi căutăm o ţară, o cetate care vine, sau o promisiune. Aşa a făcut Israel în pustie, călători, fără loc de odihnă, călătorind noapte după noapte, urmând Stâlpul de Foc, dar în final au venit la ţara promisă unde ei s-au aşezat.

Acolo este unde vine credinciosul. El vine întâi la o recunoaştere că el este un păcătos; apoi el este separat prin ape, spălarea prin apă, prin Sânge, şi... sau spălarea prin apă de către Cuvânt, mai degrabă, crezând în Domnul Isus Cristos. Apoi, fiind justificat prin credinţă, el devine un părtaş, şi o pace cu Dumnezeu prin Cristos, botezat în Numele lui Isus Cristos, să-l omite în călătorie. Voi o pricepeţi? În călătorie! Apoi el devine un călător şi un pelerin. El este în călătoria lui spre ce? O promisiune care a făcut-o Dumnezeu.

Israelul nu a primit încă promisiunea, dar ei erau în călătoria lor. Şi fără să crească... Vă rog să înţelegeţi. Acolo este unde voi, Nazarinenii şi Sfinţenişti Pelerini, şi aşa mai departe, aţi căzut. Deoarece, Israel, când ei au venit la punctul din Kadeş- Barnea, când spionii au mers dincolo şi au zis: „Ţara este grozavă.” Dar unii dintre ei au venit înapoi şi au zis: „Noi nu o putem lua, pentru că cetăţile sunt împrejmuite, şi aşa mai departe.” Dar Iosua şi Caleb s-au ridicat, şi au zis: „Noi suntem mai mult decât în stare să o luăm!” Din cauza afirmaţiilor lor documentate semnate deja, ei au crezut în două lucrări ale harului, justificare şi sfinţire, şi nu putea să se mişte mai departe. Şi, ascultaţi, acea generaţie întreagă a pierit în pustie. Dar doi care au mers dincolo în ţara promisă şi au adus înapoi dovada că aceasta era o ţară excelentă: „Şi noi eram mai mult decât în stare să o luăm, pentru că era promisiunea lui Dumnezeu.” Atunci în loc ca oamenii să meargă înainte, primind Duhul Sfânt, vorbind în limbi, primind puterea lui Dumnezeu, botezul Duhului Sfânt, semne, minuni, miracole, ei au simţit că aceasta va strica tradiţia lor de doctrină. Şi ce li s-a întâmplat? Au pierit în ţară! Asta-i adevărat.

Dar cei credincioşi, unitatea Caleb şi Iosua, care mergeau înainte la promisiune, ei s-au dus înainte dincolo în ţară, şi au luat ţara, şi s-au aşezat în ţară, ca o posesiune. Şi noi nu ne oprim la justificare, sfinţire. Să mergem înainte la botezul Duhului Sfânt. Să nu ne oprim la a crede în Domnul Isus Cristos, fiind botezaţi. Să nu ne oprim deoarece El ne-a curăţit dintr-o viaţă de păcat. Ci acum noi presăm înainte într-o poziţie, la o promisiune a botezului Duhului Sfânt. Căci Petru a zis, în Ziua Cincizecimii: „Căci promisiunea este pentru voi, şi pentru copiii voştri, şi pentru acei care sunt departe acum, chiar aşa de mulţi câţi Domnul Dumnezeul nostru va chema.”

Astfel, Efesul aici ne aşează ca Iosua, poziţional. Voi observaţi, Iosua, după ce a traversat peste ţară, şi a luat ţara, apoi el a împărțit ţara. „Efraim aici, Manase aici, şi acesta aici, Gad aici, Beniamin aici.” El a împărțit ţara. Şi observaţi! Oh, aceasta doar ne arde inimile! Fiecare din mamele acelea Evreice, dând naştere la copiii aceia, ea a vorbit chiar locul, în durerile ei de naştere, unde vor fi ei poziţionaţi în ţara promisă. Oh, este un studiu măreţ! Dacă am putea numai să intrăm în el în detalii, care ar lua ore după ore. Într-o zi când ne reparăm biserica, mi-ar place doar să vin şi să iau o lună completă sau două, doar să stau chiar în aceasta. Priviţi când ele, fiecare din mamele acelea, când ea a strigat: „Efraim,” când ea era în durere, poziţional l-a aşezat unde picioarele lui stăteau în ulei. Chiar exact fiecare din ei oriunde erau ei! Şi Iosua, fără să ştie aceasta, dar prin inspiraţie, condus de Duhul Sfânt, după ce a fost în ţara promisă, i-a dat la fiecare om promisiunea, exact ce a promis Duhul Sfânt prin naştere acolo în urmă.

Cum că Dumnezeu a pus pe unii în biserică, prin durerile lor de naştere! Oh, ele devin grozave uneori. Când o biserică suspină sub persecuţia lumii din exterior, crezând în Domnul Isus, că promisiunea Duhului Sfânt este tot aşa de reală pentru noi cum a fost la Cincizecime, cum suspină ei şi plâng sub durerile naşterii! Dar când ei sunt născuţi, şi poziţional născuţi în Împărăţia lui Dumnezeu, atunci Duhul Sfânt a aşezat în biserică, pe unii apostoli, pe unii profeţi, pe unii învăţători, pe unii păstori, pe unii evanghelişti. Apoi El a dat acolo, vorbirea în limbi, interpretarea limbilor, cunoştinţă, înţelepciune, daruri de vindecare, tot felul de minuni.

Unde biserica este... Acum acesta este scopul meu de a face aceasta. Biserica întotdeauna încearcă să ia colţul altuia. Dar să nu faceţi asta. Voi nu puteţi niciodată să creşteţi porumb în colţul lui Efraim, dacă voi sunteţi Manase. Voi trebuie să vă luaţi locul vostru în Cristos, poziţional să-l luaţi. Oh, aceasta devine adânc şi bogat când noi intrăm aici, cum că Dumnezeu pune pe unul în biserică să vorbească în limbi, altul... Acum, noi am fost învăţaţi de multe ori: „Noi toţi trebuie să vorbim în limbi.” Aceea este greşit. „Noi toţi trebuie să facem aceasta.” Nu, noi nu trebuie. Ei toţi nu au făcut nici un lucru. Fiecare era...

Fiecare, ţara era rânduită şi împărțită prin inspiraţie. Şi, fiecare, eu aş putea lua Scripturile şi să v-o arăt exact, că el i-a pus în locul unde ei trebuiau să fie, poziţional, cum că cele două jumătăţi de seminţii trebuiau să stea dincolo de râu, cum că mamele lor au strigat aceea în naşterea lor, şi cum acel fiecare loc era presupus a fi. Şi acum după ce voi sunteţi înăuntru, aceea nu înseamnă că voi sunteţi afară liberi de război. Voi încă aveţi de luptat pentru fiecare centimetru de teren pe care staţi. Deci, vedeţi, Canaanul nu a reprezentat marele Cer, deoarece era război şi necazuri şi ucideri şi lupte, şi aşa mai departe. Dar el a reprezentat aceasta, că aceasta trebuie să fie o umblare perfectă.

Acolo este unde eşuează biserica azi, în umblarea aceea. Ştiţi voi căci chiar comportarea voastră proprie poate să elimine pe altcineva de a fi vindecat? Comportarea voastră greşită, de păcate nemărturisite de voi credincioşilor, poate cauza această biserică să cadă amarnic. Şi la Ziua Judecăţii veţi fi răspunzători pentru fiecare pic din aceasta. Oh, voi ziceţi: „Acum, aşteptaţi un minut, Frate Branham.” Ei bine, acela-i Adevărul. Gândiţi-vă la aceasta!

Iosua după ce el a traversat dincolo în ţară, Dumnezeu i-a dat promisiunea care... Doar gândiţi-vă, să lupte o campanie întreagă fără să piardă un om, fără măcar să capete o zgârietură, fără să trebuie să aibă o infirmieră, sau un prim ajutor sau un pansament. Amin. Dumnezeu a zis: „Ţara este a voastră, mergeţi luptaţi.” Gândiţi-vă, de a lupta o campanie, şi acolo nu era Crucea Roşie în jur de loc, nimeni nu urma să fie rănit!

Şi ei i-au omorât pe Amoriţi şi pe Hetiţi, dar acolo nu era nici un rănit printre careva din ei până când a venit păcatul în tabără. Şi când Acan a luat acea haină Babiloniană şi acel lingou de aur, şi l-a ascuns sub tabăra lui, atunci ziua următoare ei au pierdut şaisprezece oameni. Iosua a zis: „Opriţi! Opriţi! Aşteptaţi un minut, există ceva greşit! Ceva este greşit aici. Noi vom chema şapte zile de post. Dumnezeu ne-a făcut o promisiune: 'Nu va fi nimic să ne rănească.' Duşmanii noştri vor cădea la picioarele noastre. Şi există ceva greşit aici. Ceva a mers greşit pe undeva, pentru că noi avem şaisprezece oameni morţi zăcând aici. Ei sunt fraţi Israeliţi, şi ei sunt morţi.”

De ce au murit ei, oameni inocenţi? Din cauză că un om a păşit afară din linie. Vedeţi motivul pentru care aceasta trebuie să fie învăţată? Biserica se aliniază, se aliniază cu Cuvântul lui Dumnezeu, se aliniază cu Dumnezeu şi se aliniază unul cu altul, umblând perfect drept, sobru, înaintea tuturor oamenilor, temându-se de Dumnezeu. Din cauză că un om a furat o haină, şi a făcut ceva ce nu trebuia făcut, a luat viaţa la şaisprezece oameni! Eu cred că erau şaisprezece, poate mai mulţi. Eu cred că erau şaisprezece oameni care au fost morţi.

Iosua a chemat, a zis: „Există ceva greşit! Dumnezeu a făcut promisiunea, şi ceva este greşit.” Când noi aducem pe bolnavi înaintea noastră, şi ei nu reuşesc să fie vindecaţi, noi avem nevoie să chemăm un post solemn, să chemăm o adunare. Ceva este greşit pe undeva. Dumnezeu a făcut promisiunea, Dumnezeu trebuie să se ţină de promisiunea aceea, şi El o va face.

-----
Pavel, un apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii (cei sfinţiţi) care sunt la Efes, şi către cei credincioşi în Isus Cristos: (Efeseni 1:1)

Priviţi cum adresează el aceasta. Aceasta nu este către cei necredincioşi. Aceasta este către biserică. Se cheamă către cei chemaţi afară, cei sfinţiţi şi chemaţi care sunt în Cristos Isus.

Acum, dacă vreţi să ştiţi cum ajungem noi în Cristos Isus, dacă veţi deschide la I Corinteni 12, a zis: „Căci printr-un singur Duh noi toţi suntem botezaţi într-un singur Trup.” Cum? Botezaţi prin ce? Duhul Sfânt. Nu prin botezul cu apă, voi oamenii cu Biserica lui Cristos, ci printr-un D-u-h cu majusculă, printr-un singur Duh. Nu printr-o strângere de mână, printr-o scrisoare, nu printr-o stropire. Ci printr-un singur Duh noi toţi suntem botezaţi într-un Trup, posesia noastră, ţara care Dumnezeu ne-o dă să trăim în ea, Duhul Sfânt. Tot aşa cum El a dat Canaanul la Iudei, El ne-a dat Duhul Sfânt. Printr-un singur Duh noi toţi suntem botezaţi într-un singur Trup. Voi o pricepeţi?

Acum, el vorbeşte către Canaaniţii spirituali, Israel, Israelul spiritual care a posedat ţara. Oh, nu sunteţi voi bucuroşi că aţi ieşit afară din usturoiul Egiptului? Nu sunteţi voi bucuroşi că sunteţi afară din pustie? Şi, amintiţi-vă, ei trebuiau să mănânce mana, hrana Îngerilor din Cer, până când ei au trecut dincolo în ţară. Şi când ei au trecut dincolo în ţară, mana a încetat să cadă. Ei erau deplin maturizaţi atunci, şi ei au mâncat din vechiul porumb al ţării. Acum, acum că voi nu mai sunteţi prunci, acum că voi nu mai doriţi laptele sincer al Evangheliei, că voi nu mai trebuie să fiţi dădăciţi, şi bătuţi pe umăr, şi lămuriţi să veniţi la biserică, acum că voi sunteţi foarte deplin Creştini maturizaţi, voi sunteţi gata să mâncaţi mâncăruri tari acum. Voi sunteţi gata să veniţi în ceva, el a zis. Voi sunteţi gata să înţelegeţi ceva ce este adânc şi bogat. Oh, noi vom intra în aceasta direct. Şi, oh, a fost ascunsă de la întemeierea lumii. El a zis: „Acum că voi aţi venit în aceasta, eu adresez aceasta către voi.” Nu către aceia care doar au părăsit Egiptul, nu către aceia care sunt încă în călătorie, ci către aceia care sunt în ţara promisă, şi care au primit promisiunea.

Citiţi contul integral în...
Înfierea 1. Efeseni Identic cu Iosua.


Acum, ce este
Ţara promisă
la credinciosul
Noului Testament?
Promisiunea este
Duhul Sfânt.


Misterul lui Hristos.

Site-ul Buletinul
informativ Engleză.

Cartea Apocalipsa.

 

Dumnezeu şi Ştiinţă
- Arheologie.

Că Răpirea va aparea în.

Principalele învăţături
ale mesajului.

Nor supranaturale.

Stâlpul de Foc.

Vestea cea Bună.
Isus a murit pentru
păcatele tale.

Botezul Apei.

 
 

Slava Shekinah a lui
Dumnezeu.

 

Monumentul funerar este
gol. El este in viata.

Precursoarele.

Dumnezeu e lumină.

Cele Şapte Epoci
ale Bisericii.

Cele Şapte Peceţi.

Seria de Crăciun.

Faptele profetului.

Dumnezeu şi Istorie
serie Index - Daniel.

Seria umblarea
Creştină.

Numele lui Dumnezeu.

Seria Cuvinte Vii.

Seria timpul sfârşitul.

Dumnezeirea
Explicată.

Arca lui Noe.

Geologie Biblice.

Înger Apare.

Voce a semnului.

Pacat original.
A fost un mar?

Mitologie.
Sursa - Babilon.
Căsătorie şi Divorţ.
Dumnezeu şi Ştiinţă
- Evolutia.

Acea Femeie Izabela.

 

Epoca noastră,
Laodiceea.

Cristos În Afara
Bisericii.

Învăţătura Nicolaiţilor.

 

Moarte. Ce atunci?

Misterul Babilonul.

Dumnezeu şi Ştiinţă.
Microbiologie.

Dumnezeu şi Ştiinţă.
Cosmologie.

Dumnezeu şi Ştiinţă.
Mitul de dinozauri.

Justificarea unui profet.

Judecata Cutremur.

Armaghedon.

Arheologie.
Sodoma şi Gomora.

Vindecarea Divină.

Astăzi această
Scriptură este
împlinită.

Tânărul nostru sistem
solar.

 

Lista noastră de
mesaje.
Dovezi de Potop.

   Din Scriptură Spune...

Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpînire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le -o voi da.

Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrînd cu credincioşie după toată legea pe care ţi -a dat -o robul Meu Moise; nu te abate dela ea nici la dreapta nici la stînga, ca să isbuteşti în tot ce vei face.

Iosua 1:6-7


Click pe imagine pentru a descarca imagini full size sau PDF.


Faptele profetului.
(PDFs)

Capitol 14
Canionul Sabino.

(PDF)
Unde a apărut sabia.

Povestea Vieţii Mele
(W.Branham)
(PDF)

Cum a venit Îngerul
la mine
(PDF)


Hub Mesaj...Alegeţi limba şi descărcaţi gratuit mesaje de la fratele Branham.