Suflete care sunt în închisoare acum.

William Branham.

Citiţi contul integral în...
Suflete care sunt în închisoare acum.

Şi apoi eram afară la vânătoare odată, care se pare să fie a doua natură pentru mine, să-mi placă să vânez. Şi eram afară la vânătoare cu un băiat, Jim Poole, un băiat drăguţ. Eu cred că băiatul lui vine la biserică aici, micul Jim, şi familie bună de oameni. Eu îi cunosc pe Poole. Jimmy şi eu am dormit împreună şi am locuit împreună de când eram băieţaşi în şcoală. Noi suntem cam şase luni diferenţă, în vârstă. Şi Jimmy a lăsat puşca lui să tragă, şi ea m-a împuşcat prin ambele picioare, foarte aproape de mine, cu o puşcă. Eu am fost dus la spital, şi, acolo, zăcând acolo pe moarte, nici penicilină sau nimic în zilele acelea. Şi, acum, ei aveau un cearceaf de gumă sub mine, şi eu ştiu că în noaptea aceea... Ei urmau să opereze în dimineaţa următoare. Ei doar au luat şi au curăţit rana, şi mari bucăţi de carne explodate, şi ei au luat foarfeca şi au tăiato jos, şi a trebuit să ţin mâinile unui om... şi ei au trebuit să ţină, să-mi descleşteze mâinile de la încheietura mâinii lui, când ei au terminat. Am strigat şi am plâns, şi mă ţineam de el aşa, şi ei tăiau partea aceea din picior jos. Eu aveam patrusprezece ani, doar un băiat.

Şi în noaptea aceea am încercat să adorm, şi ei... Eu m-am trezit, ceva a împroşcat. Şi aici era sânge, aproape o jumătate de galon, cred eu, a venit din venele acelea. Şi ei aveau... ei au făcut raze x, şi au zis că puşcătura era aşa de aproape de acea arteră, de fiecare parte, încât doar o mică zgârietură ar tăia-o chiar în două, şi eu aş începe să sângerez. „Ei bine,” m-am gândit: „acesta este sfârşitul meu.” Şi mi-am pus mâinile jos în felul acesta şi am ridicat-o sus, şi sângele curgea pe mâinile mele, acela era sângele meu în care eram culcat. Eu am chemat, am sunat la sonerie. A venit sora, şi ea doar l-a tras cu un prosop căci nu era nimic ce puteau să facă.

Şi dimineaţa următoare, în stările acelea de slăbire, ei nu dădeau transfuzii de sânge în zilele acelea, voi ştiţi, astfel ei m-au operat. Şi ei mi-au dat eter. Şi când eu... Vechiul eter, eu presupun că vă amintiţi, este vechiul anestezic. Şi sub eterul acela, când mi-am revenit, eu mi-am revenit de sub eter după opt ore. Ei au trebuit să-mi dea aşa de mult, ei au gândit că nu puteam - nu mă voi mai trezi. Ei nu m-au putut trezi.
-----

Când eu am ieşit de sub eterul acela, acolo era ceva ce mi s-a întâmplat acolo. Eu întotdeauna am crezut-o de a fi o viziune. Căci, eu am fost aşa de slăbit, şi eu... Ei au gândit că eu voi muri. Ea plângea. Când mi-am deschis ochii să mă uit, am putut s-o aud vorbind, şi apoi am adormit din nou, şi m-am trezit, de două sau trei ori. Şi apoi am avut o viziune atunci. Şi apoi eu am... Vreo şapte luni mai târziu, eu a trebuit să merg să-mi scoată tampoanele de puşcă şi haine unsuroase de vânătoare din picioarele mele; doctorul nu le-a scos. Şi astfel eu am avut otrăvire de sânge, ambele picioare s-au umflat şi s-au dublat în spate sub mine, şi ei au vrut să-mi taie jos ambele picioare la coapse. Şi eu doar... Eu am zis: „Nu, doar veniţi mai sus şi luaţile jos de aici sus.” Eu doar nu am putut suporta aceasta, vedeţi. Şi astfel în final, Doctor Reeder şi Doctor Pirtle, din Louisville, a efectuat operaţia, şi au tăiat jos înăuntru acolo şi au scos-o afară; şi astăzi eu am picioare minunate, prin harul lui Dumnezeu.

Acum în acest timp, aşa cum am avut această viziune, şi gândindu-mă că eu am trecut din această viaţă în chin. Şi şapte luni mai târziu, aici la Clark County Memorial Hospital, eu am avut a doua operaţie. Şi la timpul acela, când mi-am revenit, m-am gândit că stăteam afară în Vest. Am avut o altă viziune. Şi acolo a fost o cruce mare de aur în ceruri, şi Slava Domnului curgea de pe crucea aceea. Şi eu am stat cu mâinile întinse în felul acesta, şi Slava aceea cădea în pieptul meu. Şi eu... Viziunea m-a părăsit. Tatăl meu stătea acolo uitându-se la mine, când a venit viziunea.

Eu întotdeauna am simţit, voi... Toţi oamenii care m-au cunoscut toţi anii aceştia, ştiu că eu întotdeauna am vrut să merg în Vest. Voi ştiţi cum este. A fost întotdeauna ceva către Vest. Dar pentru că o astrologă mi-a spus odată, acelaşi lucru, că eu ar trebui să merg în vest... Stelele, când ele îşi încrucişează ciclul lor şi aşa mai departe, eu am fost născut sub semnul acela, şi eu niciodată nu voi avea un succes în Est; eu va trebui să merg în Vest. Şi anul trecut eu am pornit-o spre, Vest, să împlinesc ceea ce a fost dorinţa de o viaţă întreagă, vedeţi, să o fac.
-----

După ce m-a atins viziunea, şi eu am fost aşa de slăbit, şi eu am pierdut tot sângele acela, şi am mers... Am crezut că mă scufund într-o Eternitate fără sfârşit. Mulţi dintre voi m-aţi auzit că am spus aceasta înainte, şi mă scufundam într-o Eternitate fără de sfârşit. Întâi, eu treceam ca printre nori, iar apoi prin întuneric, şi mă scufundam în jos, jos, jos. Şi primul lucru voi ştiţi, am ajuns în regiunea celor pierduţi, şi acolo eu am strigat. Şi am privit, şi acolo, doar totul, acolo nu era fundaţie la aceea. Eu niciodată nu mă puteam opri din cădere. Căci Eternitatea, se părea parcă, eu urma să cad. Acolo nu era oprire, nicăieri.

Şi apoi ce diferenţă a fost de la viziunea pe care am avut-o aici, nu de mult, de a fi în Slavă cu oamenii, [Moarte. Ce atunci?] contrastul! Dar în aceasta, aşa cum cădeam, eu în final, eu am strigat după tatăl meu. Desigur, fiind doar un copil, aceea-i ce aş face eu. Eu am strigat după tatăl meu, iar tatăl meu nu era acolo. Şi eu am strigat după mama mea: „Cineva să mă prindă!” Şi acolo nu era nici o mamă. Eu doar mă duceam. Şi am strigat apoi către Dumnezeu. Nu exista Dumnezeu acolo. Nu exista nimic acolo.

Şi după un timp am auzit cel mai jalnic sunet pe care l-am auzit vreodată, şi a fost cel mai îngrozitor simţ. Acolo nu este cale... Chiar un foc arzător literal ar fi o plăcere pe lângă ceea ce era acesta. Acum viziunile acelea nu au fost niciodată greşite. Şi a fost unul dintre cele mai oribile simţuri pe care le-am avut vreodată, şi ce a făcut... Am auzit un zgomot, a sunat ca un fel de o afacere fantomatică. Şi când a fost, m-am uitat, venind, şi acelea erau femei. Şi ele aveau vopsea verde, doar puteam doar să văd feţele lor, şi ele aveau vopsea verde sub ochii lor. Şi ochii lor păreau că se trag în spate, ca femeile astăzi îşi vopsesc ochii, traşi în spate în felul acela, şi doar ochii lor şi faţa. Şi ele făceau: „Ooh, ooh, ooh!” Oh, vai! Eu doar am strigat: „O Dumnezeule, ai milă de mine. Ai milă, O Dumnezeule! Unde eşti Tu? Dacă Tu mă vei lăsa numai să merg înapoi şi să trăiesc, eu Îţi promit, să fiu un băiat bun.” Acum, acela-i singurul lucru pe care-l pot spune. Acum, Dumnezeu ştie, şi la Ziua Judecăţii, El mă va judeca pentru afirmaţia aceea. Aceea-i ce am spus: „Doamne Dumnezeule, lasă-mă să merg înapoi, şi eu Îţi promit că voi fi un băiat bun.”

Şi când am fost împuşcat, eu am spus minciuni, eu am făcut aproape tot ce era de făcut, numai un lucru pe care eu spun... Eu aş putea tot aşa de bine să curăţesc aceea în timp ce sunt chiar aici acum. Şi când am privit jos şi am văzut că am fost pe jumătate explodat în două, aproape, am zis: „Dumnezeule, ai milă de mine. Tu ştii că eu niciodată nu am comis adulter.” Acela era singurul lucru care am putut să-l spun lui Dumnezeu. Eu niciodată nu am acceptat iertarea Lui, şi toate aceste lucruri. Eu doar spun, puteam spune: „Eu niciodată nu am comis adulter.” Şi apoi ei m-au scos afară acolo. Şi apoi, în aceea, eu am plâns: „Dumnezeule, fii milostiv cu mine. Eu voi fi un băiat bun, dacă Tu mă vei lăsa numai să merg înapoi,” căci eu ştiam că exista un Dumnezeu pe undeva. Şi aşa să mă ajute, acele creaturi epuizate peste tot în jur, eu doar am fost o nouă sosire. Şi cel mai hidos, oribil, simţ păcătos în aceea... Păreau ca nişte ochi mari, gene mari în afară cam aşa, şi mergea în spate ca o pisică, ca în spate în acest fel; şi vopsea verde, şi parcă avea plagă sau ceva. Şi ele făceau: „Ooh, ooh, ooh!” Oh, ce simţ!

Apoi în timp de un moment, eu am venit înapoi la viaţa naturală din nou. Acel lucru m-a deranjat. Mam gândit: „Oh, să fie ca eu niciodată să nu merg într-un loc ca acela; nici o altă fiinţă umană să trebuiască vreodată să meargă la un loc ca acela.” Cu şapte luni mai târziu, eu am avut viziunea de a sta în Vest, şi văzând crucea aceea de aur venind în jos peste mine. Şi eu ştiam că acolo era o regiune a celor condamnaţi pe undeva.

Acum, eu nu am observat-o prea mult până cu vreo patru săptămâni în urmă. Soţia... Niciodată nu m-am gândit despre aceasta în aceşti termeni. Cu vreo patru săptămâni în urmă, soţia şi eu am mers jos la Tucson, să facem ceva cumpărături. Şi în timp ce noi stăteam... Soţia, noi am mers înăuntru la parter, şi acolo era un grup de băieţi cu arătare de sissy aveau părul lor scărmănat, voi ştiţi, aşa cum fac femeile, şi bretoni pieptănaţi jos aici în faţă, şi aceşti pantaloni foarte înalţi pe ei, ca un fel de, beatniks, sau oricum îi numiţi. Şi ei erau înăuntru acolo, şi fiecare privea la ei, şi capetele lor erau aşa de mari, ca femeile care poartă acestea aici „cap de apă” tunsori, ştiţi. Şi ei erau acolo jos.
----

Astfel eu am mers la etaj, şi am şezut jos. Şi când am şezut, acolo a fost un escalator, aceasta era în magazinul J.C. Penney, şi escalatorul aducea oamenii sus. Ei bine, eu de fapt m-am îmbolnăvit la stomac, văzând femeile acelea venind acolo sus; tinere, bătrâne, şi indiferente, sbârcite, tinere, şi în toate felurile, cu pantalonaşi mici scurţi pe ele; trupul lor murdar, şi femeile acelea îmbrăcate sexy, cu capetele acelea mari în felul acela, şi aici ele veneau. Şi una venea chiar jos de pe acel escalator, doar venind în sus în felul acela, unde şedeam eu în spate într-un scaun, şezând acolo cu capul în jos.

Şi m-am întors şi am privit. Şi una din ele venind în sus pe trepte spunea: „Ooh,” vorbind spaniolă, către o altă femeie. Ea era o femeie albă vorbind cu femeia Spaniolă. Şi când m-am uitat, [Fratele Branham pocneşte din deget - Ed.], dintr-o dată am fost schimbat. Acolo, eu am văzut asta înainte. Ochii ei, voi ştiţi cum fac femeile acum, îşi vopsesc ochii, doar recent, ca pisica, ştiţi o pun sus în felul acesta, şi poartă ochelari de pisică şi de toate, voi ştiţi, cu ochii în sus în felul acesta, şi vopseaua aceea verde sub ochii lor. Acolo era lucrul acela pe care l-am văzut când am fost un copil. [Fratele Branham loveşte de câteva ori pe amvon.] Acolo era femeia întocmai exact. Şi eu doar am amorţit peste tot, şi am început să mă uit în jur, şi acolo erau oamenii aceia mormăind, ştiţi, mergând înainte despre preţuri şi lucruri în clădire.

Se părea că eu doar m-am schimbat pentru un moment. Şi m-am uitat, şi m-am gândit: „Aceea este ce am văzut în iad.” Acolo erau ele, acea plagă. Am gândit că deoarece ele erau în iad este ce le-a făcut pe ele în felul acela, un albastru-verzui sub ochii lor. Şi aici erau aceste femei vopsite cu albastruverzui, întocmai în felul cum a zis viziunea aceea cu vreo patruzeci de ani în urmă. Vedeţi, cu vreo patruzeci de ani în urmă, este ceea ce a fost. Eu am cincizeci şi patru; eu am fost de patrusprezece. Deci cu vreo patruzeci de ani în urmă, eu... Şi aceea este... Acela este numărul, oricum, al judecăţii, vedeţi.
----

M-am gândit atunci, aşa cum am observat ochii aceia cu priviri plăguite la femeile acelea. Acolo erau spaniolii, francezii, şi indieni, şi albi, şi toţi împreună, dar capetele acelea mari, ştiţi, zbârlite în sus, cu pieptenele acela, în felul cum îl piaptănă înapoi, mare de tot, şi apoi vine în afară. Voi ştiţi, voi ştiţi cum îl fac ele, îl aranjează aşa cum îl fac. Şi apoi ochii aceia cu priviri plăguite, şi ochii cu vopsea, ei merg în spate ca ochii de pisică. Şi ele vorbeau, şi acolo am fost din nou, stând acolo în magazinul lui J.C. Penney, înapoi în iad din nou. Eu aşa m-am speriat. M-am gândit: „Doamne, desigur eu nu am murit, şi Tu m-ai lăsat să vin la acest loc până la urmă.” Şi acolo erau ele, făcând... doar în jur aşa, în viziunea aceea parcă, tu puteai doar de-abea să o auzi cu urechile tale, voi ştiţi. Doar mormăitul şi mersul înainte, al oamenilor, şi femeile acelea venind sus pe escalatorul acela şi umblând pe acolo, şi aceea: „Ooh, ooh!” Acolo erau ochii aceia verzi, cu priviri ciudate, şi jalnici.

Citiţi contul integral în...
Suflete care sunt în închisoare acum.

Şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

Evrei 9:27