Marea Lumină strălucitoare.

William Branham.

Citiţi contul integral în...
Marea Lumină strălucitoare.

Tot la fel şi noi, de data aceasta a sezonului, în timp ce ne concentrăm gândirea spre Crăciun, este prea rău că avem prea mult din aceea într-un mit numit „Moş Crăciun,” în loc de adevăratul Crăciun care ar fi trebuit să fie. Mulţi copilaşi din ţară astăzi nu ştiu nimic mai mult decât căci Crăciunul înseamnă „o sanie plină de jucării, şi ceva reni năpustindu-se pe casă,” ca mai târziu să-şi dea seama că acesta era un mit; chiar să le rănească credinţa, când vin să cunoască povestea adevărată de Crăciun, care nu are nimic de a face cu reni, sau un bărbat fumând o pipă, cu blană în jurul paltonului său. Aceea a fost naşterea binecuvântatului nostru Domn Isus. Şi este cel mai neobişnuit să vedeţi cum Dumnezeu a lucrat în acest fel, cum nu a mai lucrat niciodată, în toată istoria lumii. Aceea a trebuit să fie chiar exact de data aceasta. Şi acum pentru câteva momente să ne uităm chiar la sezon.

A fost un timp când Irod, ucigaşul, era rege. A trebuit să fie, acest om fără inimă a trebuit să fie rege de data aceea, că suntem obişnuiţi cu Scripturile care a zis că el a ucis toţi copiii de la doi ani în jos, încercând să-l afle pe Cristos. Şi a trebuit să fie chiar de data aceea. Şi apoi acolo a trebuit să fie, de data aceea, că a trebuit să se ridice o taxare, să o determine pe Maria şi pe Iosif să se ducă acasă în oraşul Bethlehem, unde au fost înregistraţi, şi naşterea lor au fost înregistrată în tribunale şi în templu, unde se taxau. Şi Cristos trebuia să se nască în Bethlehem, şi ei au fost la multe mile depărtare când se întâmplau acestea.

Şi am observat pericolele prin care au trecut ei, pentru a ajunge acolo. Acum ei nu au avut o ambulanţă mare, frumos pluşată să o ducă pe Maria acolo. Şi ei nu le aveau ca astăzi, cum am putea avea ca o scuză. „Era porunca regelui. Nu se fac scuze. Aceea trebuia împlinită. Regele a zis aşa!” Nu contează condiţiile ei, sau ce era, ei trebuiau să se reîntoarcă în patria lor. Fără confort pentru mămica însărcinată. Şi nu era cale de călătorit; numai pe jos, sau pe spatele unui măgăruş. Şi ni s-a spus că acel Iosif a luat-o pe Maria, această mamă însărcinată gata să nască oricând, şi a aşezat-o pe spatele unui măgăruş. Şi dacă cineva a călărit cândva pe un măgăruş, ştie cât de dură este acea călărie. Sărmanul, pe cărăruia îngustă ce se urca prin munţi, venind la Bethlehem, de jos din Iudeea, pe o cărare foarte dură şi denivelată. Cum era dacă măgăruşul nu era sigur pe picioarele lui, şi cădea cu această mamă care aştepta să nască?

Sau, în zilele când nu era prea multă călătorie în patria lor, toată ţara lucra, plină cu pelerini şi călători, întorcându-se în patrie, foarte bine alcătuită pentru tâlharii din zilele acelea. Când au văzut micile caravane cu oameni mici; călătorii, tâlharii ar fi putut alerga direct şi i-ar fi putut ucide, să le ia bunurile şi să plece. Ce lucru era pentru cuplul tânăr căsătorit, ce trebuiau să întâmpine, şi cum ar fi fost! De asemenea, cum ar fi fost dacă unele dintre animalele sălbatice, fiindcă acolo erau lei şi multe animale distrugătoare, sălbatice care răcneau în pustiile prin care trebuiau să treacă. Cum era dacă un animal sălbatic ar fi venit spre echipa mică, ce ar fi făcut Iosif cu un băţ în mână, şi o soţie care abia se putea mişca? Ei au trebuit să întâmpine aceea.

Dar aceea ne dă o consolare să ştim, că nu noi ne ţinem destinul. Dumnezeu ne ţine destinul. Şi El l-a rânduit să fie aşa, şi nu există nimic ce va întrerupe cândva programul lui Dumnezeu. Noi suntem destinaţi să sosim.

Şi putem vedea cum a fost, astăzi, cum au sosit în final, măgăruşul şi cei doi călători. Şi ei au venit noaptea, prin pustie, a fost foarte cald! Şi apoi să spunem că ei şedeau chiar pe munte la răsărit de Bethlehem. Bethlehemul este aşezat într-o vale, şi acolo este un munte mic. Şi drumul care vine în Bethlehem, coteşte în răsăritul Bethlehemului, şi coboară jos în oraş. Aproape de colţ, unde se face ultima curbă, pornind în jos pe deal, există o grămadă mare de pietre ascuţite puse acolo. Şi istorici s-au gândit că poate Maria şi Iosif s-au oprit acolo pentru puţin timp de odihnă înainte de a intra jos în oraş în noaptea aceea.

Să-l vedem pe Iosif, cum cu mâna lui gingaşă îşi ia mica mireasă de pe măgar şi o ajută să coboare pe pământ, o ia şi o aşează pe piatră, şi zice: „Dragă, iată un orăşel, chiar sub noi, unde poate se va naşte noul venit al nostru.” Îmi pot imagina văzând stelele doar pâlpâind puţin şi strălucind, în timp ce ei se uitat spre Bethlehem, la a lor... la răsărit de ei. Şi în timp ce ei şedeau acolo, mirânduse în timp ce priveau la stele; departe, la mile depărtare la răsărit de acolo, acolo se manifesta o altă scenă. Ştiţi, Dumnezeu lucrează în universul Său. El face să se întâmple ceva într-o ţară, unde face să se formeze, să se întâlnească în alta. Acolo vedem, departe în răsărit, aşa cum mulţi istorici ne-au spus, despre aceşti inşi, magii, aşa cum îi cunoaştem. Astăzi ei ar fi, mai mult sau mai puţin, numiţi, astronomi, nu în sensul ghicitorilor; dar există o batjocură despre astronomie, ce se numeşte prezicători. Şi oamenii aleargă spre lucrurile acelea care sunt o concepţie falsă despre un astronom real.

    Înţelepţii încă îl caută pe
    Isus.

Hampton ne-a spus, marele istoric, că a fost... Ei erau Medo-Persieni, aceşti astronomi. Să probăm viaţa lor pentru puţin timp. Aflăm că Medo-Persienii erau familiarizaţi cu Evanghelia Domnului nostru când erau jos în Babilon. Cu ani înainte, în timpul Regelui Nebucadneţar, ei au avut astfel de oameni ca astronomi, care au urmărit stelele şi corpurile cereşti. Şi ei puteau spune semnele şi mişcarea stelelor, anumitor evenimente ce se întâmplau. Şi regii zilelor de la început întrebau aceşti oameni să cunoască evenimentele lucrurilor ce urmau să se întâmple. Dumnezeu întotdeauna o declară prin corpurile Sale cereşti înainte de a se aduce la cunoştinţă pe pământ. Dumnezeu o scrie în ceruri. Şi steaua la care ne uităm, şi ne gândim la ele ca la părticelele acelea cu cinci colţuri din cer, dar, ceea ce sunt ele, ele sunt lumi mult mai mari decât aceasta, reflectând lumina soarelui.

Şi aceşti oameni au fost familiarizaţi cu Evanghelia în anii captivităţii lui Israel, de şaptezeci de ani în ţara Haldeenilor, şi, desigur, Daniel a fost făcut şeful magilor. Profetul, prin înţelepciunea lui mare cunoscând sfârşitul lucrurilor, şi ştiind ceea ce urma să facă Dumnezeu, şi el s-a numit şeful magilor. Şi magi aveau manuscrise vechi la care se refereau, la părinţii lor antici. Şi Daniel aduce scrierile Domnului. Şi astfel înţelegem că în timpul acesta ei s-au sfătuit mult împreună, şi au văzut înţelepciunea şi puterea ce a produs-o un Dumnezeu adevărat, care era mult mai departe decât orice astronom sau mag. Aceea s-a dovedit în noaptea când regele Nebucadneţar... sau a dansului lui Belşaţar, că, nimeni dintre Haldeeni sau astronomi nu puteau citi scrisul de mână de pe perete. Dar Daniel, prin Duhul şi puterea Dumnezeului cel viu, a putut-o face. Şi scrierile lor au fost păstrate sacre, şi sunt până în ziua de astăzi.

Acum noi le numim, în răsărit... Am avut ocazia să vorbesc cu cei din India. Şi ei sunt numiţi acum Mahomedani. Dar ei au fost de fapt Medo-Persani. Indienii sunt numiţi... Cred eu că ei îi numesc necuraţi. Şi Medo-Persanii sunt adevăraţii Mahomedani. Şi ei au fost cei care au fost original cu Regele Nebucadneţar. Şi marii lor sfinţi au fost învăţaţi care au studiat lucrurile naturale, să declare lucrurile spirituale care urmau să se întâmple.

Astfel în aceste lungi sute de ani, şi manuscrisele învăţăturilor lui Daniel, şi altele, ei le ţineau. Şi ceea ce făceau ei, în timpurile serii devreme, ei se duceau sus în Munţii...?... Şi pe acolo sus aici ei aveau un castel. Şi în acest castel era castelul magilor. Şi ei aveau sărbătoarea fujadous[?]. Şi după sărbătoare ei se duceau în coviltire, sau pe terasă, şi acolo la nişte turnuri de observare după ce apunea soarele. Şi aşa cum fac de obicei Mahomedanii, se închină la soare şi strigă: „Alah! Alah!” Şi de multe ori se binecuvântează cu ape sacre, şi altele, chiar până în ziua de astăzi. Cel mai mult, din lucrul lor sacru, era focul. Ei au crezut că acest Dumnezeu adevărat locuia în foc. Şi cât de neobişnuit este să ştim că acel Dumnezeu adevărat şi viu locuieşte în Lumină, şi El este un Foc mistuitor. Cum ardeau ei focurile sacre! Şi ei urmăreau acest foc, din cauză că ei credeau că singurul Dumnezeu adevărat locuieşte în foc, şi El Se reflecta înaintea lor. Şi focul ardea cel mai strălucitor când lumina soarelui apunea.

Şi astfel ei mergeau în acest turn de observare, şi se uitau sus. Şi ei erau bine instruiţi. Şi ei cunoşteau fiecare mişcare a trupurilor mari cereşti de stele. Ei urmăreau cu grijă fiecare mişcare. Oh, dacă creştinii ar face aceea! Nu să urmărească stelele, ci să urmărească Cuvântul lui Dumnezeu în timp ce se desfăşoară. Aşa cum vom observa numai astăzi, să vedem cum a promis Dumnezeu în această zi lucrurile pentru care rezistăm atât de cutezători. Dumnezeu a promis că va face aceste lucruri, ca vindecarea bolnavilor şi făcând mari miracole.

Acelaşi Daniel care i-a învăţat evenimentele, a zis, că: „În zilele din urmă oamenii care îşi cunosc Dumnezeul vor face mari isprăvi.” Scripturile acelea trebuiesc împlinite. Dacă noi am cerceta numai! Şi dacă observaţi, Dumnezeu Se descopere numai celor ce cercetează şi doresc să-L vadă. „Apropiaţi-vă de mine, şi Eu Mă voi apropia de voi,” zice Domnul. Şi uneori Dumnezeu lasă să se întâmple lucrurile să ne apropiem de El. Fiindcă Dumnezeu a rânduit cu siguranţă ca anumite evenimente să se împlinească, şi ele se vor dezvălui chiar cum bate marele ceas al timpului.

Citiţi contul integral în... Marea Lumină strălucitoare.

După ce S'a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim,

şi au întrebat: ,,Unde este Împăratul de curînd născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.``

Matei 2:1-2